Rezultatele au scos la iveal lucruri deosebit de interesante, dar unul este cu adevărat impresionant. Singurul club important al Europei care a obținut profit în complicatul sezon 2019-2020 este Sevilla.

Andaluzii au înregistrat o creștere a veniturilor cu 6,3% față de sezonul 2018-2019, având un profit de 146,5 milioane de €. Clubul a ținut să facă public această performanță prin intermediul unui comunicat pe site-ul oficial, subliniind că forțe precum Real Madrid, Liverpool, Bayern Munchen, PSG, Juventus sau FC Porto nu au reușit să realizeze profit sau chiar au înregistrat pierderi masive în sezonul trecut.

Champions League
Giroud a bătut-o de unul singur pe Sevilla! "Poker" istoric pentru atacantul francez
02/12/2020 LA 22:48

Eurosport 2021 - Dezlănțuim puterea sportului

"Sevilla a reușit să-și crească veniturile într-un peisaj economic incredibil de dificil, lucru pe care niciun alt club analizat nu a reușit să-l realizeze, pe listă fiind Real Madrid, Bayern München, Liverpool, Paris Saint-Germain, Juventus și Porto. Compania și-a bazat studiul pe datele obținute din venituri din abonamente și bilete de meci, drepturi de televiziune și venituri din întreprinderi comerciale și de marketing.", s-a precizat pe site-ul oficial al andaluzilor.

https://i.eurosport.com/2020/08/22/2868217.jpg

Sevilla, un exemplu pentru marile cluburi din Europa

Aceasta nu este pentru prima dată când rezultatele unui studiu al celor de la KPMG Football Benchmark evidențiază managementul excelent al celor de la Sevilla.

În luna mai a anului trecut, în plin lock-down, renumita firmă de audit a clasat clubul andaluz drept al 6-lea club cu cea mai rapidă creștere din Europa în ultimii 5 ani, înregistrând o creștere de 105,5% a valorii sale.

Înregistrarea unui profit în sezonul trecut este cu atât mai remarcabilă cu cât și performanțele sportive au fost foarte bune. Sevilla a cucerit Europa League, iar în La Liga a terminat pe locul 4, ajungând în Champions League. Și în actuala stagiune lucrurile continuă să funcționeze, echipa fiind calificată în optimile Champions League, în timp ce în campionat ocupă poziția a 6-a, dar are cu unul sau chiar 2 meciuri mai puțin disputate față de formațiile din fața sa.

Champions League
VAR-ul intră într-o nouă eră! Partida Sevilla-Chelsea va marca o nouă premieră pentru videoarbitraj
01/12/2020 LA 17:31
Serie A
Radu Drăgușin este urmărit de Sevilla. Fundașul de la juniorii lui Juve a fost observat de Monchi
11/10/2020 LA 05:58