Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sfârșitul lui Bartomeu la Barcelona? Soarta președintelui urmează să fie decisă printr-un referendum

Nicu Savin

Actualizat 18/09/2020 la 09:34 GMT+3

Președintele Barcelonei, Jose Maria Bartomeu, ar putea fi îndepărtat de la conducerea Barcelonei mai repede decât era prevăzut. Acesta a primit un vot de neîncredere din partea unui grup de "socios", iar în perioada următoare urmează să fie organizat un referendum prin care aceștia să decidă viitorul actualului președinte.

Josep Maria Bartomeu droht eine mehrjährige Haftstrafe

Credit imagine: SID

Bartomeu trebuia să se retragă de la conducerea Barcelonei după viitoarele alegeri, programate pentru martie 2021, dar mandatul său s-ar putea încheia mai repede de această dată. Actualul președinte se confruntă cu un vot de neîncredere din partea membrilor clubului și ca atare se va decide prin referendum dacă acesta își va duce sau nu mandatul la bun sfârșit.
Un grup de membrii ai clubului, cunoscut sub numele de "Mes Que una Mocio" (Mai mult decât o moțiune) a avut această inițiativă, iar pentru deschiderea referendumului erau necesare 16.520 de semnături. Ei bine, s-au obținut 20.687 de semnături valide, iar soarta lui Bartomeu ar putea fi pecetluită în perioada imediat următoare.
Josep Maria Bartomeu president of FC Barcelona during the presentation of Quique Setien as a new coach of FC Barcelona with contract till 30th of June of 2022 at Camp Nou Stadium on January 14, 2020

În octombrie se decide soarta lui Bartomeu la Barcelona

Barcelona are acum la dispoziție 10 zile lucrătoare pentru a forma o comisie care să dea undă verde și să organizeze programul de votare, care ar trebui să înceapă la jumătatea lunii octombrie. Pentru ca actualul președinte să fie demis din funcție este nevoie ca cel puțin 10% din "socios" să voteze la acest referendum, iar 66% dintre voturi să fie pentru acest demers.
Dacă votul va trece, Bartomeu va fi îndepărtat imediat și un consiliu provizoriu va supraveghea alegerile, care vor fi antedatate pentru luna decembrie. Mandatul lui Bartomeu la cârma Barcelonei se apropia oricum de final, iar alegerile pentru președenția clubului urmau să aibă loc în 20-21 martie 2021.
Fostul președinte Joan Laporta, Victor Font, Jordi Farre și Luis Fernandez sunt cei 4 oameni care vor să-i ia locul lui Bartomeu la conducerea catalanilor și se presupune că toți au semnat moțiunea de cenzură.
Pe site-ul grupării "Mes Que una Mocio" a fost explicat raționamentul pentru convocarea votului: "Știm că următoarele alegeri vor avea loc în 2021. Cu toate acestea, situația economică și sportivă actuală de la club ne obligă să acționăm. Votul de neîncredere este destinat eliminării celei mai proaste administrații din istoria clubului."
picture

Premier League, programul etapei a doua

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo