Fotbal
Liga

Un fost coleg de la Spurs sare în apărarea lui Bale: "Zidane are ceva personal cu el"

Distribuie cu
Copiere
Distribuie acest articol

Gareth Bale și Zinedine Zidane

Credit imagine: Getty Images

DeCristian Mihala
30/06/2020 la 13:32

David Bentley, fost coleg cu Gareth Bale la Tottenham, "sare" în apărarea galezului, în conflictul avut de atacantul de bandă stângă cu Zinedine Zidane.

articol scris de Nicu Alexandru Savin

Intrat în dizgrația lui Zizou, Gareth Bale are în sfârșit pe cineva care îi ține partea în această dispută, în persoana fostului său coleg de vestiar de la Tottenham, David Bentley.

Liga

Primul transfer pe care îl face Pellegrini la noua echipă! Marele pariu al chilianului

ACUM 5 ORE

Acesta a declarat într-un interviu pentru 888Sport că Zinedine Zidane are ceva personal cu atacantul galez, altfel nejustificându-se tratamentul la care e expus.

"Nu pot să cred ce se întâmplă cu Gareth Bale la Madrid", au fost cuvintele lui Bentley, care a adăugat: "Am impresia că Zidane nu a fost mulțumit de el nici când a marcat în finalele UEFA Champions League și cred că până la urmă e o chestie personală".

Bale, dezavantajat de faptul că nu socializează

Când a venit vorba de fostul său coechipier, Bentley nu a ezitat să sublinieze: "Gareth nu este un tip arogant, el este calm și își face bine treaba. Faptul că el nu socializează prea mult îi poate face pe unii oameni să creadă că este arogant!".

Foști coechipieri la echipa londoneză, Gareth Bale și David Bentley au rămas într-o relație de prietenie foarte strânsă: "L-am căutat mereu pe Gareth și continuăm să vorbim la telefon. Este un tip minunat!", a spus Bentley în finalul interviului.

Zilele lui Gareth Bale pe Bernabeu par să fie numărate, după ce Zidane s-a bazat foarte puțin pe el în ultima vreme și a avut chiar și unele reacții tranșante în ceea ce privește viitorul galezului la Madrid.

Chiar și așa, Bale nu duce lipsă de oferte, și, deși va implini curând 31 de ani, el rămâne în continuare un jucător atractiv pentru marile cluburi din Europa.

Fotbal

Realul vrea să scape de Jovic. Mai multe cluburi importante se bat pentru semnătura sârbului

ACUM O ZI
Liga

Real Madrid îi răspunde lui Bartomeu în scandalul VAR: "Zgomotul din exterior nu contează!"

ACUM O ZI
Subiecte asemănătoare
FotbalLigaReal Madrid
Distribuie cu
Copiere
Distribuie acest articol