După remiza Barcelonei de pe terenul lui Real Sociedad, scor 2-2, Sergio Ramos&Co aveau șansa să se distanțeze la două puncte de marea rivală, cu o victorie pe Mestalla.
Cu un moral fantastic după ce au învins pe Ajax, calificându-se în optimile Ligii de pe primul loc în grupă, "liliecii" sunt o formația foarte greu de bătut. Excelent puși în teren de Celades, jucătorii Valenciei constituie o formație extrem de compactă, foarte complicat de desfăcut.
Iar Real Madrid a simțit asta pe propria piele, chiar dacă, per ansamblu, băieții lui Zidane au jucat mai bine, fiind mult mai prezenți în atac.
Liga
Decizia de ultimă oră pe care Real Madrid a luat-o în cazul lui Mbappe! "Nu mai vorbim"
ACUM O ORĂ
Tehnicianul formației blanco a înțeles rapid că e nevoie de mai multă viteză și imaginație în ofensivă și a decis să îi introducă pe Bale și Vinicius în locul lui Isco și Rodrygo, dar schimbările nu au avut efectul scontat. Dimpotrivă, în minuttul 78, după un contra-atac, Wass a scos în mijlocul careului, pentru Soler, care a avut de îndeplinit o simplă formalitate.
Deși Real a forțat și mai mult pe final, sperând la egalare, scorul părea că va rămâne 1-0 pentru gazde. Asta și pentru că Jovic a trimis mingea în poartă, în prelungiri, dar golul său a fost anulat pentru offside. La ultima fază a meciului, golgheterul Benzema a restabilit egalitatea, iar Real va avea cu siguranță moralul bun înainte de El Clasico, care va avea loc peste trei zile. De notat că, înainte de golul francezului, Courtois a fost foarte aproape de a înscrie, dar lovitura sa de cap, după un corner, a fost scoasă in-extremis de celălalt goalkeeper.

Real, recuperare dificilă înainte de duelul cu Barcelona

Pentru partida de miecuri, contra catalanilor, Real va avea un mic handicap în oboseala acumulată. Barcelona a jucat sâmbătă seară la Real Sociedad, ceea ce înseamnă că formația catalană va avea peste 24 de ore în plus de odihnă.
Zidane nu a vrut să dea prea multă importanță acestui amănunt, mărginindu-se să spună că nu e responsabil de calendar.
"La Liga stabilește programul și noi îl respectăm. Nu putem să facem nimic în legătură cu aceste lucruri. Nu sunt lucruri care să depindă de noi, nu noi facem clasamentul. Este așa cum este și nu putem să schimbăm nimic", a spus tehnicianul înainte de confruntarea cu Valencia.
Premier League
Zinedine Zidane, marea șansă a lui Solskjaer
ACUM 4 ORE
Ligue 1
Messi, mină de aur pentru PSG. E aproape neverosimil cât a câștigat clubul într-o lună
ACUM 4 ORE