Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Viitorul lui Sergio Ramos la Real Madrid este incert! Cum decurg negocierile pentru un nou contract

Nicu Savin

Publicat 26/10/2020 la 14:55 GMT+2

Sergio Ramos este cel mai important jucător al Realului în acest moment, dar viitorul său la clubul madrilen este deocamndată incert. Căpitanul "los blancos" a intrat în ultimul an de contract și până acum nu a ajuns la un nou acord, astfel că din ianuarie ar putea deja negocia cu un alt club.

Sergio Ramos (Real Madrid)

Credit imagine: Getty Images

Chiar dacă a ajuns la 34 de ani, Sergio Ramos este în continuare unul dintre cei mai buni fundași centrali din lume, iar importanța sa pentru Real Madrid este crucială. Așa cum este normal, clubul madrilen își dorește să-l păstreze în continuare pe căpitanul echipei, dar negocierile pentru semnarea unui nou angajament merg destul de încet.
Ramos a intrat în ultimul an de contract și, conform jurnaliștilor de la As, și-ar dori o extindere a înțelegerii până în vara anului 2022. Clubul însă nu a fost de acord cu cererea căpitanului, dorind o prelungire a contractului cu doar un an, ceea ce complică vizibil lucrurile.
Această poziție a clubului madrilen este rezultatul unei politici interioare, care nu permite prelungirea contractelor cu mai mult de un an pentru jucătorii trecuți de 30 de ani. Chiar dacă Ramos reprezintă un adevărat simbol al madrilenilor, clubul nu este dispus să facă nici o concesie în acest sens, iar negocierile vor continua.
Imediat după cucerirea titlului în sezonul trecut, președintele Florentino Perez a declarat că Sergio Ramos nu va pleca de la echipă: "Ramos își va termina cariera la Madrid. El este mai mult decât un căpitan."
În ciuda acestor afirmații, până în acest moment cele 2 părți nu au ajuns la un consens, iar în 2 luni jucătorul ar putea semna cu orice echipă, ceea ce ar fi o adevărată lovitură pentru madrileni, mai ales din punct de vedere al imaginii.

Sergio Ramos, exponențial pentru Real Madrid

În cadrul echipei, prezența lui Ramos este exponențială, statisticle arătând clar că în meciurile în care acesta nu a fost pe teren rezultatele au avut de suferit. Cel mai bun exemplu este chiar ultima săptămână, când Real a pierdut acasă cu Cadiz, Ramos ieșind accidentat, iar apoi a pierdut și în fața Sahtiorului în Champions League. În schimb, cu Ramos în echipă, Real a câștigat derby-ul cu Barcelona, căpitanul madilenilor fiind unul dintre cei mai buni oameni de pe teren.
Conform informațiilor din presa iberică, Ramos și-ar dori și el să continue la clubul la care joacă deja de 15 ani, dar pentru asta se pare că va fi nevoit să accepte o prelungire a contractului pe numai un sezon, poate cu o opțiune pentru alte 12 luni.
Cel mai probabil, cele 2 părți vor ajunge la un consens, fiind greu de crezut că Ramos va evolua la un alt club pe final de carieră, cel puțin nu în fotbalul important din Europa.
Tranferat în 2005 de la Sevilla, Sergio Ramos a devenit unul dintre cei mai importanți jucători din istoria lui Real Madrid, alături de care a cucerit inclusiv 4 trofee de Champions League. În cei 15 ani petrecuți până acum pe Santiago Bernabeu, Ramos a jucat peste 650 de meciuri, înscriind 99 de goluri, ceea ce pentru un fundaș este cu adevărat impresionant.
Pe lângă performanțele de la Real Madrid, Ramos este și căpitanul naționalei Spaniei, alături de care a devenit campion mondial în 2010 și dublu campion european, în 2008 și 2012.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo