Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Zidane: "Bale și James nu sunt accidentați, dar nu sunt disponibili"

Irina Aldea

Publicat 09/11/2019 la 11:43 GMT+2

Zinedine Zidane a făcut un anunț neașteptat în privința lui Bale și James înaintea meciului din deplasare cu Eibar.

Zidane

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid întâlnește în această seară Eibar în deplsare în etapa cu numărul 13 din La Liga, iar Zidane a ales să nu-i includă în lot pe Gareth Bale și James Rodriguez, precizând că deși nu sunt accidentați și ar putea din punct de vedere fizic să evolueze, ei nu sunt disponibili pentru această partidă.
Bale și James nu au evoluat nici în partida cu Galatasaray din Champions League. Totuși, în cadrul acelui meci, decizia părea firească, asta pentru că atât galezul, cât și columbianul erau accidentați. Chiar și așa, ei s-au recuperate și ar putea evolua, însă Zidane a hotărât că nu se va baza pe ei la meciul cu Eibar.

Zinedine Zidane, fără Bale și James cu Eibar

La conferința de presă de dinaintea meciului cu Eibar, tehnicianul francez a fost întrebat despre situația celor doi fotbaliști absenți din lot, asta în ciuda faptului că la echipele naționale au fost convocați și vor evolua cel mai probabil. Zidane a oferit o explicație destul de vagă: "Nu sunt accidentați, dar nu sunt disponibili. Nu sunt disponibili de joc, vor merge cu naționala, iar apoi vor avea 5 sau 6 zile la dispoziție pentru a vedea dacă sunt sau nu pregătiți să joace".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo