Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Zidane, de neclintit la Real Madrid! Și-a dat afară de la echipă propriul fiu

Irina Aldea

Publicat 23/07/2020 la 18:24 GMT+3

Zinedine Zidane a luat prima decizie la Real Madrid după ce a cucerit în acest sezon titlul de campion în La Liga. Și-a dat afară de la echipă propriul fiu, pe Luca.

Zinedine Zidane, tehnicianul lui Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid a câștigat titlul în La Liga săptămâna trecută, însă madrilenii au început deja socotelile pentru sezonul viitor. Galacticii au început prin a analiza ce jucători vor păstra și în sezonul viitor. Decizia care a surprins pe toată lumea a venit chiar de la Zinedine Zidane, care a renunțat chiar la fiul lui, Luca Zidane. Madrilenii nu i-au mai prelungit contractul portarului de 22 de ani, iar Luca va părăsi clubul de pe Bernabeu după 16 ani petrecuți acolo.
Luca Zidane a evoluat la toate nivelurile la Real, dar a fost pe teren în doar două partide oficiale ale echipei mari, cu Villarreal și cu Huesca, în care a încasat câte două goluri. În ultimul sezon a fost împrumutat la Racing Santander, echipă care a fost ultima clasată în Segunda, iar cifrele sale nu au impresionat pe nimeni - 33 de apariții și 42 de goluri primite.

Zidane păstrează la Real alți doi fii

Chiar dacă Luca Zidane a fost campion european cu naționala Franței U17 și era considerat un mare talent acum 5 ani, evoluțiile lui au devenit din ce în ce mai șterse în ultimele sezoane. Totuși, e important de precizat că multe echipe sunt cu ochii pe Luca Zidane. El nu va rămâne multă vreme fără echipă - este aproape să semneze cu Montpellier, echipă care a terminat pe locul 8 în Ligue 1.
Altfel, din fiii lui Zidane mai rămân doi la Real Madrid. Dacă Enzo este acum la Almeria, Theo, de 18 ani, și Elyaz, de 14 ani, sunt și ei în cărți să joace fotbal la clubul la care tatăl lor a scris istorie atât din postura de jucător, cât și de antrenor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo