Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Zidane își elogiază un jucător, după titlul cucerit de Real Madrid: ”El este motorul echipei”

Nicu Savin

Publicat 17/07/2020 la 16:20 GMT+3

După cucerirea titlului de campion cu Real Madrid, Zinedine Zidane și-a lăudat toți jucătorii, dar a insistat mai mult asupra căpitanului Sergio Ramos. În opinia antrenorului francez, Ramos este cel mai important jucător al madrilenilor, omul care a avut o contribuție deosebită la succesul din acest sezon.

Zinedine Zidane

Credit imagine: Eurosport

Victoria cu Villarreal i-a adus Realului cel de-al 34-lea titlu de campioană din istorie. Văzut de mulți ca principalul artizan al acestui succes, antrenorul Zinedine Zidane a rămas modest și le-a atribuit meritele jucătorilor.
”Bineînțeles că am un rol, sunt antrenorul, dar jucătorii au fost cei care au câștigat acest titlu. Sunt mândru de ei, mândru de modul în care au luptat pe teren. Sunt ființe umane înainte de a fi fotbaliști și sunt mulțumit de grupul format. Toată lumea a fost implicată în această victorie, chiar și cei care au jucat mai puțin.”, a declarat "Zizou" după meciul de aseară.
Real Madrid head coach Zinedine Zidane and captain Sergio Ramos pose with the La Liga trophy after Madrid secure the La Liga title during the Liga match between Real Madrid CF and Villarreal CF at Estadio Alfredo Di Stefano on July 16, 2020 in Madrid, Spa
Vorbind despre cei mai importanți jucători care au contribuit la această performanță, Zidane și-a lăudat întreaga echipă, dar a vorbit la superlativ despre căpitanul Sergio Ramos: ”Subliniați importanța lui Sergio Ramos, el este liderul nostru, forța acestei echipe. Toată lumea aduce ceva, dar el este căpitanul nostru. Avem patru căpitani cu Marcelo, Varane și Benzema. Dar Sergio Ramos este punctul nostru de referință. Cred că toți madrilenii se simt foarte bine reprezentați de Sergio”.
Real Madrid’s Sergio Ramos celebrates scoring their third goal

Sergio Ramos a făcut un sezon excelent

Fundașul de 34 de ani a jucat cel de-al 15-lea sezon în tricoul lui Real Madrid și este cu siguranță unul dintre cei mai reprezentativi jucători din istoria echipei. În acest sezon, Ramos a fost cu adevărat un căpitan, un punct fix în echipă, un lider care a reușit mereu să-și motiveze coechipierii și care încheie sezonul având cifre impresionante.
Realul are cea mai bună apărare din campionat, iar un merit deosebit pentru această performanță îl are și Ramos. De asemenea, fundașul a marcat 10 goluri în acest sezon, fiind al doilea golgheter al echipei după Karim Benzema.
În cei 15 ani petrecuți pe Bernabeu, Sergio Ramos a jucat 649 de meciuri și a reușit 96 de goluri, câștigând tot ceea ce se putea câștiga cu alături de clubul madrilen.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo