Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Zidane, mesaj pentru UEFA: ‘’Ar fi ilogic şi absurd ca Real Madrid să fie descalificată din UCL”

Eurosport
DeEurosport

Publicat 23/04/2021 la 16:07 GMT+3

Zinedine Zidane, antrenorul lui Real Madrid, a susţinut conferinţa de presă premergătoare disputei cu Betis din campionat, iar unul dintre subiectele abordate de Zizou a fost posibila descalificare a Realului din Champions League.

Zinedine Zidane head Coach of Real Madrid looks on during the La Liga Santander match between Real Madrid and FC Barcelona at Estadio Alfredo Di Stefano on April 10, 2021 in Madrid, Spain.

Credit imagine: Getty Images

articol de Romeo Ene
Tehnicianul spaniolilor nu are emoţii în legătură cu acest aspect, afirmând că ar fi o nedreptate pentru echipa sa daca s-ar întâmpla acest lucru.

Zidane vrea al doilea titlu consecutiv cu Real

Aproape că nu există timp de odihnă pentru Real Madrid, care va evolua mâine, de la ora 22:00, împotriva lui Betis, pe teren propriu. Trupa lui Zidane vine după o victorie fără emoţii, 3-0 pe terenul lui Cadiz. Acum, Los Blancos vor întâlni o echipă care le-a cauzat probleme în trecutul recent.
Zinedine Zidane a declarat la conferința de presă dinaintea meciului: ‘’Ne-am recuperat bine. Întâlnim o echipă foarte bună, solidă, care practică un fotbal de calitate. Suntem pregătiți să facem un meci bun și să ne menținem forma bună. Până la sfârșitul sezonului, vom avea meciuri dure, așa că trebuie să jucăm 90 de minute la un nivel foarte înalt. Au avut rezultate notabile împotriva noastră recent, așa că va trebui să jucăm bine.’’
Întrebat despre dificultatea de a câștiga 2 titluri consecutive în La Liga, ceva ce Real Madrid nu a mai reușit din 2007 și 2008, Zidane a afirmat: ‘’A fost întotdeauna dificil. Am spus de multe ori că La Liga este foarte competitivă. Pentru mine, este unul dintre cele mai bune campionate. Dar, vom încerca să realizăm această performanţă.’’
Câțiva jucători din academie au fost folosiți în ultimele meciuri, iar Zidane a fost, de asemenea, întrebat despre ei și despre ce trebuie să facă pentru a rămâne în planurile sale: ‘’Jucătorii trebuie doar să muncească din greu. Fiecare dintre cei care au mai ieșit din academie, cum ar fi Lucas Vázquez sau Nacho, au reușit cu multă muncă și cu o pregătire excelentă.’’

Zidane, despre Super Liga şi situaţia accidentaţilor

Zidane a oferit, de asemenea, o actualizare a situaţiei accidentărilor, explicând că Sergio Ramos, Toni Kroos și Ferland Mendy nu vor fi gata să revină împotriva lui Real Betis, iar Luka Modrić și Eden Hazard sunt gata să revină pe teren. ‘’Deci există câteva vești bune și câteva vești proaste”, a spus el.
Când i s-a spus că echipa ar putea să nu fi fost pregătită corespunzător pentru acest sezon, el a răspuns: ‘’Nu avem o echipă mică. Avem una foarte bună. Am avut probleme cu accidentările și cu COVID-19, așa că a fost un sezon ciudat, dar nu ne putem plânge. Alții au avut parte de unul mai rău ”.
În cele din urmă, a fost abordat incluiv subiectul Superligii. Zidane a fost întrebat cum crede că este Florentino Pérez după o săptămână grea: ‘’În calitate de președinte, el vrea doar să ne concentrăm pe meciul de mâine”.
Apoi, Zidane a vorbit despre zvonurile care precizează faptul că Real Madrid va fi descalificată din Liga Campionilor în acest sezon și despre potențialul arbitraj părtinitor:‘’Avem dreptul să jucăm în Liga Campionilor. Este ilogic și absurd [că am putea fi descalificați]. Nu, nu am nicio grijă [cu privire la arbitraj]. Ne vom juca meciul din semifinale, este dreptul nostru.’’
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo