Zinedine Zidane, care a câștigat două titluri și trei trofee UEFA Champions League în patru sezoane, s-a hotărât deja să plece după ultimul meci din acest sezon, cel cu Villarreal de pe 23 mai. Zidane este dorit intens la Juventus, iar aceasta pare să fie cea mai probabilă destinație, însă el ar putea ajunge și la naționala Franței dacă se va decide că este nevoie de o schimbare după Campionatul European.
Președintele lui Real Madrid, Florentino Perez, va fi sub presiune, însă Marca susține că patronul clubului de pe Bernabeu știe deja ce variantă vrea. Este vorba despre Raul. Spaniolul se ocupă acum de echipa de tineret a clubului, însă Perez îl are pe "lista scurtă" și pe Joachim Low, care nu a ascuns niciodată dorința de a antrena cel mai titrat club din istoria Spaniei.

Marca a aflat cine-i va lua locul lui Zidane pe banca tehnică a lui Real Madrid

Liga
Ancelotti pune presiune pe Benzema! Ce planuri are antrenorul după revenirea la Real Madrid
03/06/2021 LA 10:16
Marca titrează azi în Spania că Raul e favorit să-l înlocuiască pe Zinedine Zidane. "A venit momentul lui!", au transmis jurnaliștii spanioli: "Raul este pregătit. A dovedit asta. Are ADN-ul clubului. Este candidatul favorit să-l înlocuiască pe Zinedine Zidane în caz că francezul va pleca. Evident, Raul nu este singurul nume de pe lista Realului, dar el este favoritul", mai scrie Marca.
Raul Gonzalez a devenit o legendă pe Santiago Bernabeu, după ce a bifat 741 de apariții în tricoul Realului, ca jucător. La fel ca și Zidane, fostul atacant și-a început cariera de antrenor la academia Realului, în 2018. Ibericul, aflat în prezent pe banca lui Real Castilla (echipa a doua) este considerat de multă lume principalul favorit să-i calce pe urme lui Zizou pe banca primei echipe.
Liga
Sergio Ramos, mesaj special după plecarea lui Zidane! Reacțiile altor fotbaliști de la Real Madrid
27/05/2021 LA 11:30
Liga
Zinedine Zidane acuză arbitrajul după faza controversată din Real – Sevilla 2-2: "Nu înțeleg nimic"
10/05/2021 LA 11:35