Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce înseamnă Barcelona pentru Messi? Cum a fost surprins decarul la golul de 2-0 al lui Pique

Cristian Mihală

Actualizat 04/03/2021 la 09:31 GMT+2

Lionel Messi s-a bucurat ca un copil la golul de 2-0 reușit de Pique aseară, contra Sevillei. Catalanii au reușit o remontada superbă, învingând în prelungiri și calificându-se în finala Cupei Spaniei.

Pique and Messi

Credit imagine: Getty Images

După 0-2 în tur, Barcelona părea să aibă o misiune imposibilă în fața Sevillei, o echipă foarte articulată și așezată bine în teren de Lopetegui.
Speranțele catalanilor se legau în mare parte de Messi, cel care a reușit de-a lungul timpului 38 de goluri pentru gruparea de pe Camp Nou contra andaluzilor. Aceste reușite au venit în doar 42 de jocuri, astfel că existau toate ingredientele pentru o seară magică a argentinianului.
Chiar dacă acesta nu a ieșit la rampă, trupa lui Koeman a obținut calificarea în ultimul act al Cupei Spaniei, după o partidă interzisă cardiacilor. Dembele a deschis scorul devreme, însă oaspeții s-au apărat exact. Mai mult, în minutul 73 au avut ocazia să închidă ecuația calificării, dar Ter Stegen a salvat penaltyul executat de Ocampos.

Messi, explozie de bucurie la golul lui Pique

In extremis, în minutul 90+4, Pique a înscris din pasa lui Griezmann, trimițând partida în prelungiri. În momentul reușitei fundașului catalan, Messi s-a bucurat ca un adevărat fan. Exuberanța lui e legată și de faptul că acest trofeu era singurul tangibil în actuala stagiune pentru Barcelona.
"Căpitanul Barcelonei a trăit faza mai mult ca un fan. După ce a executat cornerul, decarul a fost ieșit din fază, însă a urmărit centrarea lui Griezmann pentru Pique, care a marcat. Când a văzut că mingea intră în plasă, jucătorul din Rosario a înnebunit!", a scris Mundo Deportivo.
În prelungiri, Braitwaite a făcut 3-0, din assistul lui Jordi Alba, iar Barcelona a obținut o calificare istorică în finala Cupei, după o seară magică. În ultimul act, catalanii vor da piept cu învingătoarea din disputa Levante - Bilbao. În tur, scorul a fost egal, 1-1.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo