Articol scris de Romeo Ene
Barcelona şi-a ales un nou preşedinte la finalul săptămânii trecute în persoana lui Joan Laporta, cel care a mai condus destinele clubului în perioada 2003-2010. Catalanii au fost eliminați din optimile UEFA Champions League de PSG, iar în campionat se află pe locul 2, astfel că Laporta este decis să formeze o echipă capabilă să atace fiecare trofeu. Noua "Barcelona" va fi reconstruită în jurul lui Pedri, Ansu Fati și Frenkie de Jong.
Pentru a se întâmpla asta, Barcelona are nevoie de întăriri, iar Laporta deja a intrat în contact cu mai mulţi jucători pentru a-i aduce pe Camp Nou. Totuşi, acesta nu concepe să se despartă de 3 jucători pe care îi consideră esenţiali în viitoarea echipă a Barcelonei. Noul număr unu de pe Camp Nou a vorbit despre situaţia grea a clubului din punct de vedere financiar şi i-a pus în gardă pe suporteri cu privire la prelungirea contractului lui Messi. "Nu pot crea aşteptări false", a fost concluzia lui Laporta, după câştigarea alegerilor, cu privire la noua înţelegere cu decarul sud-american. Laporta îl apreciază, evident, pe Messi, dar consideră că fotbalistul care va împlini anul acesta 34 de ani e în scădere vizibilă de turaţie. E vremea lui Pedri şi a lui Ansu Fati, cărora le expiră înţelegerile la anul, cei doi fiind consideraţi, prin prisma vârstei, prioritatea "0" de noua conducere.
Premier League
Ronaldo s-a dezlănțuit înainte de United - Liverpool: "O să le închid gura!"
ACUM 5 ORE

3 jucători, puncte fixe la Barcelona

Potrivit sport.es, Laporta nu concepe să renunţe la 3 jucători, restul fiind vandabili. Este vorba despre Pedri, De Jong şi Ansu Fati. Surprinzător pentru foarte mulţi, Messi nu se regăseşte pe această listă, iar presa spaniolă precizează faptul că Laporta îi va propune un nou contract lui Messi, însă care se va încadra în limitele economice actuale. Foarte probabil Messi va refuza oferta, iar şansele ca el să plece de pe Camp Nou la vară sunt destul de ridicate.
De altfel, Laporta a și dat un prim indiciu în acest sens, în spatele cuvintelor lui fiind aprecierea pentru Pedri și Fati.
"Contractele care se încheie în 2022 trebuie discutate acum. Vom realiza un audit, vom aproba bugetele şi vom încerca să îi prelungim pe jucătorii de care Barcelona are nevoie", a mai spus Laporta.
Printre cei mai importanţi jucători cărora le expiră înţelegerea cu Barcelona în 2022 se numără Sergi Roberto, Pedri, Ansu Fati şi Ousmane Dembele. Pedri şi Fati sunt văzuţi drept pilonii pe care se va construi noua echipă, astfel că e nevoie de toate eforturile ca aceştia să îşi pună semnătura pe noi contracte. Altfel, clubul va fi forţat să îi vândă în vară, pentru a nu risca să semneze gratis cu alte cluburi din postura de jucători intraţi în ultimele 6 luni de contract, în ianuarie.

Haaland, ținta lui Laporta

Joan Laporta nu vrea să îl rateze în vară pe Erling Haaland, fotbalist pe care îl vede viitorul Barcelonei. Catalanii sunt pregătiți să renunțe la Coutinho, Griezmann, Pjanic, Braithwaite, Neto și Junior Firpo pentru a și-l permite pe norvegian.
Potrivit sport.es, oficialii catalani au decis deja să vândă cel puțin 5 jucători în vară. Unii dintre ei au cote de piață ridicate, astfel că se preconizează ca Barcelona să obțină peste 300 de milioane de euro din vânzarea lor. Este vorba de Coutinho, Griezmann, Pjanic, Braithwaite, Neto și Junior Firpo, fotbaliști care nu sunt considerați inamovibili din primul "11" al echipei în sezonul viitor.
Fotbal
Papa Francisc a primit de la Lionel Messi un tricou de la PSG, cu autograf
ACUM 13 ORE
Fotbal
Ansu Fati a semnat prelungirea cu Barcelona pe un salariu neașteptat de mic. A ales cu inima
IERI LA 09:57