Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#Euroscout Ansu Fati, speranța Barcelonei și a fotbalului spaniol

Ion Alexandru

Actualizat 11/02/2021 la 10:42 GMT+2

Ansu Fati este cel mai bun produs al Academiei La Masia din ultimii ani. Puștiul de 18 ani este deja un fotbalist pe care Barcelona se bazează la prima echipă și fanii catalani îi prevăd un viitor strălucit. Euroscout a analizat prosibilitățile de creștere a puștiului născut în Guineea Bissau.

Ansu Fati (Barcelona)

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Bogdan Enache (footballscouting.ro)
Tânărul spaniol este unul dintre cele mai promițătoare produse ale celebrei academii La Masia din ultimii 15 ani. Acesta a fost promovat la prima echipă datorită accidentărilor frecvente din sezonul trecut ale lui Ousmane Dembele, Antoine Griezmann sau Luis Suarez.
Fati joacă pe postul de aripă stânga, remarcându-se prin ușurința cu care își depășește adeversarii, preferând driblingul în regim de viteză. Este jucător de picior drept ceea ce l-a transformat într-o foarte bună opțiune pentru banda stângă, acolo unde Barcelona a avut mari probleme după plecarea lui Neymar. Calitățile fizice îl ajută, reușind deseori să își depășească adeversarii cu driblinguri din corp sau pătrunderi pe spații înguste. Evită pasele înapoi și îi place să caute combinații rapide pe spații mici.
picture

#Euroscout Ansu Fati, speranța Barcelonei

Statistici promițătoare

Pe lângă foarte buna abilitate de a dribla și de a oferi pase decisive, Ansu Fati se remarcă și prin finalizări. În La Liga a reușit 11 goluri și 2 pase decisive în 31 de meciuri, având o medie de 47 de minute jucate pe meci, iar în UEFA Champions League a marcat 2 goluri și a oferit 3 pase decisive în 8 meciuri, având o medie de 35 de minute pe meci.

Simplu și eficient

Ansu Fati pare să aibă un început de carierăfoarte promițător dacă analizăm cifrele sale, însă jocul este departe de a fi spectaculos. Are un stil de joc simplu și eficient, evitând driblinguri suplimentare sau pase de finețe în dauna finalizărilor și a paselor sigure.
Puștiul pare un pariu deja câștigat, iar banda stângă ar trebui rezervată pentru dezvoltarea și evoluția sa.Deși linia de mijloc a Barcelonei este departe de a-i putea oferi sprijinul pe care l-a primit Leo Messi la debut, cu siguranță Fati va avea parte de ajutorul argentinianului, ceea ce ar trebui să fie de ajuns.
Recorduri
  • Cel mai tânăr marcator în La Liga pentru FC Barcelona – 16 ani și 304 zile;
  • Al doilea cel mai tânăr debutant din La Liga pentru calatani – 16 ani și 298 zile;
  • Cel mai tânăr debutant pe Camp Nou – 16 ani și 318 zile;
  • Cel mai tânăr jucător din La Liga ce marchează și oferă pasă de gol într-un meci – 16 ani și 318 zile;
  • Cel mai tânăr marcator pe Camp Nou pentru FC Barcelona – 16 ani și 318 zile;
  • Cel mai tânăr marcator din UEFA Champions League – 17 ani și 40 zile;
  • Cel mai tânăr marcator a unei duble în La Liga – 17 ani și 94 zile;
  • Cel mai tânăr marcator pentru naționala Spaniei – 17 ani și 311 zile.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
picture

EUROSCOUT, a 21-a ediție, cu Bogdan Enache

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo