"Barcelona are acum viitor datorită mie" spunea cu o nonşalanţă incredibilă Ronald Koeman, înainte de a fi surclasat, chiar pe Camp Nou, de Bayern. Jumătate din fraza rostită de tehnicianul olandez este, însă, adevărată. Clubul chiar are viitor, iar tehnicianul olandez, indiferent cât de nepotrivit e în postul pe care îl ocupă, are ochi şi a văzut ce fotbalişti cu potenţial are în lot clubul blaugrana.
Totuşi, în toată această ecuaţie a viitorului clubului, antrenorul batav are un rol: a dat şanse multor tineri, după ce l-a înlocuit pe Quique Setien, în august 2020. Şi alţi antrenori procedau la fel? Poate că da, dar cert e că Ronald Koeman s-a axat mult pe promovarea tinerilor, iar acest lucru poate să aibă un impact direct asupra următoarei decade din istoria clubului.

Barcelona lui Guardiola vs Barcelona 2021

Premier League
#OleIn - verdict final. Culisele rămânerii lui Solskjaer la United. Ce s-a întâmplat
ACUM 28 MINUTE
În 2008, Guardiola venea pe Camp Nou după o perioadă de glorie pentru club, în care Rijkaard adusese al doilea trofeu UEFA Champions League din istoria grupării.
Antrenor la Barcelona B timp de peste un an, Pep şi-a impus de la început propria filosofie. A renunţat la Ronaldinho, Deco şi Eto'o, poate cei mai reprezentativi jucători la momentul actual, simţind că aceştia le blochează progresul tinerilor din lot. Pe lângă cei trei, şi jucători precum Zambrotta, Giovani dos Santos, Edmilson sau Oleguer şi-au făcut bagajele, nici ei neintrând în planurile fostului mare mijlocaş.
Alături de Txiki Begiristain, actualul tehnician al lui City a făcut strategia de achiziţii, pe Camp Nou în acea vară sosind, printre alţii, Pique ("recuperat" de la Manchester United) şi Dani Alves (Sevilla).
În rest, Guardiola a avut un crez clar: se va baza pe tinerii fotbalişti din lot, nu înainte de a promova el însuşi 3 jucători de la echipa a doua la prima formaţie a catalanilor: Busquets, Pedro şi Jeffren. Toţi vorbeau de reconstrucţie la acel moment şi de cât va dura, dar în mai 2009, după doar 9 luni, Barcelona juca finala Champions League (câştigată cu 2-0 în faţa lui Manchester United). A fost anul unei triple fantastice pentru formaţia blaugrana, care a depăşit toate aşteptările.
În primul "11" al echipei care a învins trupa lui Sir Alex, deţinătoarea trofeului Ligii la ora finalei din 2009, figurau numele lui Valdes, Puyol, Pique, Iniesta, Busquets, Xavi şi Messi. Toţi aveau ceva în comun: fuseseră crescuţi la La Masia, fantastica Academie a clubului. Lor li s-au adăugat Pedro, Bojan Krkic şi Marc Muiesa, fotbalişti care nu au prins un loc de titulari în finală, dar care, tot veniţi din propria pepinieră, au ajutat destul de mult echipa în acel sezon istoric.
https://i.eurosport.com/2015/10/10/1708980.jpg

Noile "stele" de la Barcelona. Poate fi Xavi noul Guardiola?

Acum, deşi Barcelona e într-o situaţie delicată, e limpede că dispune de o serie de fotbalişti cu un talent imens, care se pot transforma în jucători world class în 2-3 ani, dacă sunt şlefuiţi corespunzător.
Doi dintre jucătorii de atunci, descoperiţi în La Masia, au "supravieţuit" în actuala echipă: Pique şi Serrgio Busquets. Ei, alături de Sergi Roberto (29 de ani - şi el crescut în La Masia) , pot servi drept exemplu pentru tinerii cu potenţial enorm. Araujo (22 ani), Eric Garcia (20 ani) Oscar Mingueza (22 ani), Alex Balde (17 ani), Riqui Puig (22 ani), Nico Gonzalez (19 ani) şi Gavi (17 ani) au demonstrat deja că pot face faţă la prima echipă.
Messi a fost fără doar şi poate liderul echipei lui Pep şi a devenit ulterior fotbalistul care şi-a lăsat amprenta cel mai mult asupra istoriei clubului. Acum, Ansu Fati (18 ani) este cel care trebuie să facă un pas în faţă şi să îşi asume statutul de om în jurul căruia gravitează jocul catalanilor. Puştiul a avut un impact fabulos înainte să se accidenteze: a devenit cel mai tânăr marcator din istoria Barcelonei, cel mai tânăr marcator din istoria Champions League şi cel mai tânăr marcator al naţionalei Spaniei. Cu siguranţă că, dacă nu ar fi existat acele probleme, apărute pe final de 2021 deja vorbeam acum despre Fati ca despre un fotbalist indispensabil. După 10 luni şi 3 operaţii suferite, medicii garantează că tânărul nu va avea probleme să revină în scurt timp la potenţialul de dinainte, iar un prim pas a fost deja făcut: a înscris ieri, chiar la revenire.
Dacă Messi îi avea în spate pe Xavi şi Iniesta, doi regizori şi pasatori excepţionali, Fati se va baza în viitor pe Gavi, dar mai ales pe Pedri, mijlocaşul fără plămâni al echipei.
La doar 18 ani, acesta domină total mijlocul terenului, arătând o maturitate incredibilă. Pedri nu obosește niciodată, recuperând excelent și pasând perfect, dar cel mai important, respiră pentru fotbal: după ce a evoluat la Euro, ajungând până în semifinale ("Furia Roja" a fost învinsă de Italia, viitoarea campioană), fotbalistul a mers la Jocurile Olimpice, unde şi-a us pe umeri echipa până în finala competiţiei.
Pedri are mici lacune la finalizare, unde apare destul de rar deocamdată, dar asta probabil și din cauza vârstei fragede. Cu un antrenor care să îi explice şi mai bine ce trebuie să facă şi cum să urce astfel încât să nu lase echipa descoperit, mijlocaşul are un potenţial nelimitat de creştere. Chiar Luis Enrique, selecţionerul Spaniei, a folosit cuvinte mari când s-a referit la marea revelație a echipei de la Euro și l-a comparat cu marele Andres Iniesta.
"A observat cineva ce a făcut la acest Euro un băiat de 18 ani, pe nume Pedri? Nici măcar "Don" Andres Iniesta nu a jucat așa la vârsta lui. Nu am văzut pe nimeni să joace așa la un turneu mare, la doar 18 ani. Și nu mă refer doar la Euro, nici la Cupa Mondială sau la Jocurile Olimpice. E dincolo de orice logică evoluția lui Pedri", a spus Luis Enrique după semifinala de la Euro, cu Italia.
În ceea ce priveşte antrenorul ideal pentru a-i conduce, Ronald Koeman pare departe de a fi omul potrivit la momentul potrivit. Probabil că Laporta l-ar fi demis de când a câştigat preşedinţia, însă cele 12 milioane de euro aferente clauzei de reziliere l-au determinat să meargă pe mâna lui în continuare. Acum, însă, preşedintele de pe Camp Nou pare decis să schimbe, iar Xavi pare cel mai indicat să preia rolul lui Guardiola de acum 13 ani. Olandezul a jucat tot mai mult 3-5-2 în ultima perioadă la Barcelona, lucru care nemulțumește, în contextul în care, de la Cruyff până în prezent, formația blaugrana a evoluat aproape exclusiv în modulul 4-3-3. Crescut de La Masia, Xavi este un susținător total al sistemului care a făcut-o celebră pe Barcelona și are avantajul că știe clubul mai bine ca oricine altcineva. Prin ceea ce a făcut în cariera sa, fostul internațional spaniol se bucură de respectul întregului vestiar, fiind într-o situație similară cu cea în care a fost Zidane când a sosit la Real Madrid.
https://i.eurosport.com/2021/09/27/3227649.jpg

Gerard Pique vs Eric Garcia, mai mult decât o coincidenţă fericită?

Pique s-a întors odată cu venirea lui Guardiola la club, în 2008, după o perioadă în care a preferat Regatul Unit, "fugind" de la La Masia pentru a i se alătura lui Sir Alex Ferguson la United. Revenirea fiului rătăcitor a dat siguranţă apărării Barcelonei atunci, iar acum asistăm la un moment similar. Evident, e doar o coincidenţă, dar fanilor catalani le place să viseze.
Eric Garcia a plecat de la Barcelona în 2016 şi, de acum două sezoane, deşi avea doar 18 ani, a devenit o soluţie pentru Guardiola, mentorul său. În vara anului trecut, fundaşul central a refuzat oferta de prelungire a "cetăţenilor" şi în scurt timp s-a aflat şi de ce. Barcelona, formația sa de suflet, îl curta intens, catalanii promițându-i postul de titular.
La City a ajuns în vara trecută Ruben Dias, care a devenit punct fix în echipă, astfel că pentru postul de fundaș central stânga Garcia avea o concurenţă teribilă: Stones, Ake și Laporte. Ca atare, catalanul știa că nu va primi foarte multe șanse, chiar dacă Guardiola îl aprecia în mod deosebit.
Este un jucător care este foarte stabil în toate planurile și sunt încântat că am lucrat cu el | Pep Guardiola, despre Eric Garcia
Titular indiscutabil la Barcelona, acum, Eric Garcia reprezintă prima piesă de puzzle dintr-un ax central care se anunţă de excepţie şi care poate să facă din gruparea blaugrana o "Regină a Europei" în câţiva ani, dacă lucrurile sunt gestionate corect.
Premier League
Un mare fotbalist susține că Mourinho l-a tras pe "linie moartă" din cauza lui Guardiola
ACUM O ORĂ
Premier League
Walter Smith, fostul secund al lui Ferguson, s-a stins din viață la 73 de ani! Mesajul lui Sir Alex
ACUM 16 ORE