Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Laporta s-a săturat! Jucătorul pus pe lista de transferuri după Real Madrid - Barcelona

Cristian Mihală

Actualizat 11/04/2021 la 14:26 GMT+3

Joan Laporta s-a convins, după El Clasico, că Ousmane Dembele nu mai este un jucător care să facă parte din viitorul Barcelonei. Clubul are multe alte priorități, iar transferul francezului ar rezolva din probleme.

Joan Laporta, Ronald Koeman

Credit imagine: Eurosport

Real Madrid - Barcelona s-a încheiat 2-1, la capătul unei partide în care Ousmane Dembele a fost din nou departe de forma așteptată de oficialii catalanilor. Măcar anul acesta fostul atacant de bandă al lui Dortmund, pe care s-au plătit 105 milioane de euro (fără bonusuri, în realitate suma a fost, în cele din urmă, mult mai mare), nu a mai avut parte de accidentări grave, însă randamentul său e insuficient, în opinia lui Laporta, noul președinte al clubului.
Conducerea are trei mari obiective pentru sezonul viitor, toate trebuind să fie rezolvate în vară. Contractul lui Messi, scadent în iunie, trebuie prelungit, Haaland e văzut un jucător cheie, care ar rezolva problemele în ofensivă pe termen lung, iar contractele lui Ansu Fati și Pedri - doi fotbaliști cheie, ale căror înțelegeri se încheie în 2022 - trebuie de asemenea prelungite. Totul în contextul în care gruparea de pe Camp Nou se confruntă cu mari probleme financiare.
În acest context, e nevoie să se renunţe la anumiţi jucători, vorbindu-se deja despre Griezmann, care ar debloca o sumă importantă. Dar, după El Clasico, Laporta decis să renunţe şi la Dembele, fotbalist care nu şi-a atins niciodată potenţialul uriaş din cauza problemelor medicale. Francezul are contract doar până la finalul stagiunii viitoare, iar conducerea catalanilor îl va pune pe lista de transferuri în vară.

Dembele, între Liverpool şi United. "Cormoranii", favoriţi

Viteza, talentul şi faptul că e încă tânăr (23 de ani) reprezintă atu-urile lui Dembele, care e în acest moment urmărit de trei granzi ai Europei: Juventus, Manchester United şi Liverpool.
Totuşi, potrivit express.co.uk, Premier League e destinaţia cea mai probabilă, Klopp dorindu-l cu orice preţ. De altfel, germanul a negociat pentru un împrumut încă din vara trecută, însă Barcelona voia doar să îl cedeze sub forma de transfer definitiv. La momentul respectiv, "cormoranii" nu au avut finanţele necesare, însă acum, odată cu venirea noilor investitori (care au acontat 10% din club în schimbul a peste 630 de milioane de euro), există premisele financiare pentru un transfer.
În ceea ce o priveşte pe United, Solskjaer vrea de ceva timp un atacant de bandă, purtând negocieri pentru Jadon Sancho. Dembele este o variantă ceva mai ieftină, însă "diavolii" au nevoie mai mult decât orice de un vârf de careu, Cavani urmând să plece. În consecinţă, Liverpool pare a fi în pole-position pentru un transfer.
Cotat la 50 de milioane de euro de transfermarkt.com, Dembele deține calitățile impresionante și este încă tânăr. La 23 de ani, francezul se poate lăuda că a cucerit 4 trofee alături de Barcelona: 2 titluri în La Liga, o Cupă și o Supercupă a Spaniei. El a fost şi în lotul Franţei care a ieşit campioană mondială în Rusia, în 2018.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo