Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Prima reacţie a lui Messi, după ce Laporta a fost ales noul preşedinte al Barcelonei

Cristian Mihală

Actualizat 08/03/2021 la 13:46 GMT+2

Joan Laporta e noul preşedinte al Barcelonei, fiind votat de peste 50% din votanţi. Acesta a mai condus destinele clubului catalan în perioada 2003-2010, atunci când Barcelona a obţinut performanţe notabile. Noul preşedinte al Barcelonei a acordat primul interviu în noua sa calitate oficială pentru Catalunya Ràdio. Acesta a exclus posibilitatea ca Victor Font să facă parte din echipa sa.

Lionel Messi şi Joan Laporta

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Romeo Ene
Laporta a precizat faptul că Lionel Messi l-a felicitat imediat pentru câştigarea alegerilor şi, printre altele, a refuzat să dea un răspuns ferm în legătură cu ce are de gând să facă în legătură cu Jordi Cruyff și Xavi Hernández, care ar putea ocupa funcţii în cadrul clubului catalan.
"Nu am niciun angajament faţă de nimeni şi, în plus, din respect, trebuie mai întăi să am o discuţie cu actualii oameni din club", a precizat Laporta, potrivit sport.es.
După ce a recunscut că se aştepta la victoria facilă de duminică, Laporta a explicat care sunt primele sale obiective în calitate de preşedinte: "Mai întăi vom realiza un audit, dar mai întâi vreau să le mulţumesc oamenilor din club pentru implicare. Clubul a fost administrat foarte defectuos în ultimii ani, însă acum putem lua cele mai bune decizii pentru reîmprospătarea echipei". "Vom realiza auditul şi vom pune în aplicare planul nostru, astfel încât Barça să aibă o situaţie economică din ce în ce mai bună", a continuat Laporta, înainte să recunoască faptul că în următoarele ore va avea un dialog cu Ronald Koeman şi restul echipei.

Prima reacţie a lui Messi | Laporta: "M-a felicitat pentru câştigarea alegerilor"

Noul conducător al Barcelonei s-a referit şi la situaţia lui Leo Messi, despre care a spus că l-a felicitat pentru câştigarea alegerilor: "A fost foarte frumos să-l văd pe Messi la vot, este încă o dovadă a ataşamentului său faţă de Barcelona. Sunt convins că va dori să rămână. Şi da, el m-a felicitat deja pentru câştigarea alegerilor, cred că este un lucru normal", a explicat el.
Pe de altă parte, Laporta nu şi-a dezvăluit planurile în legătură cu Jordi Cruyff şi Xavi Hernández: "Nu confirm nimic, nu am niciun angajament faţă de nimeni. Când vom ştii clar care este situaţia, atunci vom lua decizii. În primul rând, din respect pentru actualii oameni din club, trebuie să am un dialog cu ei".
"Vom vedea ce va fi cu Xavi şi Jordi Cruyff. Sigur, am primit multe felicitări, am avut foarte multe mesaje", s-a limitat să spună Laporta.
Întrebat de Bartomeu, Font și Freixa, Laporta a subliniat că nu are nicio problemă să vorbească cu fostul președinte "dacă va fi cazul", deşi a reamintit că transferul de putere nu trebuie făcut de el, ci de Consiliul de Administraţie. În ceea ce priveşte situaţia rivalilor săi de la alegeri, preşedintele a fost deschis la sfaturi şi critici. "Sunt liberi să facă ce vor. Barça este o familie grozavă în care există întotdeauna divergenţe, iar spiritul acestei echipe ne uneşte. Dar, aşa cum am mai spus, în mine vor avea mereu un preşedinte căruia îi pot spune părerile lor", a adăugat Laporta.

Laporta, despre posibila colaborare cu Font şi situaţia de la Barcelona

Laporta a ţinut să precizeze faptul că Victor Font nu va face parte din echipa sa administrativă, asta după ce s-a vehiculat în presa din Spania posibilitatea ca acest lucru să se întâmple.
"Nu este prevăzut ca cineva să se alăture noului consiliu, în afară de cei care se află deja. Un gest de unitate pentru fanii Barcelonei? Nu, unitatea nu trece pe aici. Am idei foarte clare. Ştim ce avem de făcut", a explicat noul conducător al catalanilor.
Din punct de vedere sportiv, Laporta a recunoscut faptul că este "foarte greu" ca Barcelona să se califice în sferturile Champions League, după ce a pierdut cu 1-4 prima manşă, pe Camp Nou, împotriva lui PSG. El a optat pentru "demnitate" în returul de la Paris.
În ceea ce priveşte La Liga, noul preşedinte al Barcelonei a fost mai optimist: "Suntem la 3 puncte, chiar dacă avem un joc în plus. Trebuie să luptăm până la final, asta pentru că la Barça nu există sezoane de tranziţie".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo