Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Real Madrid - Barcelona | Hagi a prefaţat El Clasico: cine sunt urmaşii săi în cele două loturi

Cristian Mihală

Publicat 09/04/2021 la 15:01 GMT+3

El Clasico Real Madrid - Barcelona se joacă sâmbătă şi va avea implicaţii majore în lupta la titlu în La Liga. Jurnaliştii de la As au prefaţat întâlnirea şi prin realizarea unui interviu cu cel mai mare jucător român din istorie, Gică Hagi, care a evoluat pentru cele două mari cluburi, în anii '90.

Hagi, în tricoul Barcelonei

Credit imagine: Eurosport

Transferat pe Santiago Bernabeu în 1990, pentru 4 milioane de euro, "Regele" a fost mult timp cel mai scump jucător român plecat "afară". După doi ani la Real, a răspuns "prezent" solicitării lui Lucescu de a-l urma la Brescia, dar după un Mondial magic, în 1994, s-a întors în La Liga pentru a evolua în tricoul Barcelonei.
Fostul mare internaţional a fost rugat de spanioli să îşi numească urmaşii din actualele loturi ale celor doi granzi iberici, înainte de marele meci de sâmbătă. Dacă în cazul catalanilor, alegerea a fost firească şi uşoară, de la Real Madrid "Regele" l-a nominalizat pe Benzema, un fotbalist complet, altruist.
"Cine sunt cei doi Hagi ai Realului și Barcelonei acum? Ha ha ha... Benzema și Messi. Francezul e foarte versatil, e complet. Nu e doar golul, e și jocul. Este creativ și știe să se miște pe o zonă mare. Despre Messi, nu mai pot spune ceva ce nu s-a spus. Are totul", a spus Hagi în interviul din As.

El Clasico Real Madrid - Barcelona: Hagi nu are o favorită

Ambele cluburi i-au rămas fostului mare fotbalist în inimă, astfel că nu are o favorită în El Clasico.
"Înaintea unui Clasico, mi se rupe inima. Glumesc cu Gică Popescu, el e mereu cu Barça, dar eu nu pot. E o onoare că am purtat ambele tricouri, că am fost la Madrid și Barcelona. Cele două orașe și cele două cluburi m-au făcut un jucător mai bun, o persoană mai bună", a mai spus Hagi, care a povestit şi cum a ajuns pe Camp Nou. Cruyff, regretatul antrenor olandez, l-a convins, chiar dacă la acea vreme a avut oferte mai bune din punct de vedere financiar. "În timpul Mondialului din 1994, m-a sunat Johan Cruyff. Idolul meu. Dacă în 1990 Ramón Mendoza a venit după mine, a doua oară a fost chiar Johan. Aveam și alte oferte, Tottenham îmi oferea mai mulți bani, am fost aproape de a merge în Anglia, dar când m-a căutat Cruyff n-am ezitat nicio clipă. Voiam să-mi întâlnesc idolul, să vorbesc cu el, să lucrez cu el. Și s-a împlinit. De la Cruyff am învățat cel mai mult ca jucător. Real și Cruyff m-au învățat ca întotdeauna să vreau să fiu cel mai bun", a mai spus Hagi.
De-a lungul timpului, doar 20 de jucători au evoluat pentru marile rivale din La Liga, Real Madrid şi Barcelona
  • Alfonso Albeniz
  • Juan Hilario Marrero
  • Ricardo Zamora
  • Samitier
  • Bernd Schuster
  • Luis Milla
  • Michael Laudrup
  • Robert Prosinecki
  • Gheorghe Hagi
  • Albert Celades
  • Luis Enrique
  • Alfonso
  • Dani
  • Julen Lopetegui
  • Nando Munoz
  • Miquel Soler
  • Ronaldo
  • Luis Figo
  • Samuel Eto’o
  • Javier Saviola
El Clasico, Real Madrid - Barcelona, se joacă sâmbătă, de la ora 22:00, şi va putea fi urmărit în format LIVE-BLOG pe eurosport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo