Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ronaldo, trădare istorică!? Lusitanul a fost propus la Barcelona de agentul său

Cristian Mihală

Actualizat 05/07/2022 la 11:35 GMT+3

Cristiano Ronaldo este pe picior de plecare de la Manchester United, după ce portughezul și-a exprimat clar dorința de a juca în Champions League și în sezonul următor. Chelsea a fost asociată cu transferul jucătorului de 37 de ani, însă cotidianul AS transmite că Jorge Mendes s-a întâlnit cu Joan Laporta pentru a discuta posibilitatea aducerii lui Ronaldo pe Camp Nou.

Cristiano Ronaldo, Lionel Messi

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Andrei Nicolae
Președintele Barcelonei l-a avut în vizor pe portughez și în sezonul trecut, însă problemele financiare ale echipei au împiedicat un posibil transfer, continuă să afirme AS. Cotidianul spaniol vorbește de asemenea și despre o posibilitate ca transferul lui Ronaldo să fie o simplă metodă de a pune presiune pe Bayern Munchen, care refuză să vorbească despre plecarea lui Lewandowski.
În cazul ipotetic în care Ronaldo s-ar întoarce în Spania și ar îmbrăca tricoul blaugrana, portughezul ar intra într-un club select de jucători, care au activat atât pentru Real Madrid, cât și pentru Barcelona. Jucătorul de 37 de ani s-ar alătura unor nume precum Luis Figo, Ronaldo Nazario, Samuel Eto’o sau Gheorghe Hagi.
Ronaldo are o întreagă istorie în meciurile contra Barcelonei, pe care a întâlnit-o în calitate de jucător al lui Manchester United, Real Madrid și Juventus. Lusitanul a marcat 20 de goluri în 34 de partide împotriva catalanilor, deci este puțin probabil ca un eventual transfer al lui Cristiano să fie agreat de fanii de pe Camp Nou și de portughez la rândul lui.

Ronaldo, decis să plece de la United

Cristiano nu a participat la primele antrenamente ale lui Erik ten Hag alături de United, iar despărțirea sa de clubul de pe Old Trafford devine iminentă. Situația clubului din Manchester, care nu va juca în Champions League în sezonul viitor, este factorul decisiv în decizia lusitanului de căuta o nouă echipă.
Portughezul a avut prestații foarte bune în sezonul trecut în ciuda vârstei sale, reușind să marcheze 24 de goluri în 38 de partide în toate competițiile pentru "diavolii roșii". Echipa lui United nu s-a ridicat însă la același nivel, iar echipa antrenată atunci de Ralf Rangnick a încheiat pe locul al șaselea, la limită de locul de UEFA Conference League.
Cristiano Ronaldo își va decide viitorul în această vară, iar la momentul actual lusitanul explorează alături de agentul său posibilele destinații pentru sezonul 2022-23.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo