Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Scene incredibile după Real Madrid - Barcelona 2-1. Cum au fost surprinși Pique și Koeman

Cristian Mihală

Actualizat 11/04/2021 la 12:14 GMT+3

Scene incredibile la finalul meciului Real Madrid - Barcelona 2-1. O încăierare avându-i protagoniști pe Pique și Koeman s-a produs în drum spre vestiare, cei doi admonestându-l dur pe arbitru pentru că nu a dat penalty pentru catalani.

Jesús Gil Manzano y Gerard Piqué (Barcelona)

Credit imagine: Getty Images

Dincolo de orgoliile imense din El Clasico, confruntarea avea o miză uriașă în perspectiva titlului. Cu o victorie, formația blaugrana nu doar că ar fi trecut pe primul loc intermediar, dar ar fi scos-o din calculele pentru campionat pe gruparea de pe Bernabeu. Acum, Real e prima și pare favorită la titlu, chiar dacă între ea, Atletico și Barcelona e un singur punct distanță.
Finalul partidei de la Madrid a fost unul încins, Messi&Co solicitând penalty la o intervenție a lui Mendy la Braithwaite. Centralul Manzano nu a dictat nimic, iar VAR-ul a mers pe mâna lui.

Koeman și Pique l-au admonestat pe arbitru, după Real Madrid - Barcelona 2-1

La final, Koeman și Pique (accidentat, a coborât pe teren din tribune) l-au urmărit pe arbitrul Gil Manzano în tunelul care duce la vestiare. Potrivit Chiringuito, jucătorii Barcelonei au trebuit să îi oprească pe aceștia să nu îi aplice centralului o corecție fizică.
De altfel, tehnicianul catalanilor a fost un car de nervi la final. A plecat de la flash interviu când i s-a spus că specialiștii nu consideră că faultul a fost suficient de evident încât să se acorde lovitură de la 11 metri, apoi, la conferința de presă, a explodat.
"A fost un penalty clar. Le cer arbitrilor un singur lucru: să ia deciziile corecte. A fost fault și se impunea lovitură de la 11 metri, nu știu de ce există VAR în Spania, dacă nici așa nu se iau hotărârile normale. Nu mai spus că s-a prelungit partida cu doar 4 minute. A întrerupt meciul 3 minute doar ca să își schimbe casca", a spus Koeman.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo