Articol scris de Romeo Ene
Barcelona a plătit 96 de milioane de lire sterline pentru francez în 2017, atunci când a fost adus de la Borussia Dortmund şi se anunţa ca fiind viitorul star al catalanilor. Barcelona i-ar fi oferit un nou contract în urmă cu 2 săptămâni jucătorului care a marcat 10 goluri în 38 de partide în toate competiţiile în acest sezon. Forma arătată de jucătorul de 23 de ani a venit "la pachet" cu o convocare la naţionala Franţei. El s-ar putea întoarce pe teren duminică după accidentare, împotriva lui Villarreal.

Dembele nu pare tentat să rămână la Barcelona

Liga
E gata! S-a terminat calvarul pentru Ansu Fati
16/09/2021 LA 17:40
Şefii Barcelonei s-au întâlnit cu agentul jucătorului în urmă cu 2 săptămâni pentru a discuta condiţiile rămânerii lui Dembele pe Camp Nou, dar întârzierea unui răspuns i-au determinat să creadă că jucătorul "are o strategie diferită în ceea ce priveşte viitorul său". Potrivit Sport.es, Barcelona crede că lipsa unui răspuns din partea jucătorului de 23 de ani de a semna un nou acord sugerează că acesta şi-ar dori să plece gratis la finalul sezonului viitor.
Astfel, catalanii îl vor pune pe francez pe lista de transferuri în această vară, în cazul în care acesta nu va semna un nou acord. Dembele a avut o perioadă de început dificilă la Barcelona, în primele sale 3 sezoane evoluând în 75 de partide, fiind mai mult scos din circuit din cauza accidentărilor frecvente. Cu toate acestea, internaţionalul francez nu a făcut un sezon rău, având 10 goluri în 38 de apariţii în toate competiţiile. Forma sa l-a ajutat să primească o convocare la naţională, pentru prima dată din 2018. El ar putea reveni în echipa catalanilor duminică, în deplasarea de la Villarreal, după o accidentare uşoară. El a ratat victoria echipei sale de la mijlocul săptămânii cu Getafe, scor 5-2, însă va putea evolua împotriva echipei lui Unai Emery. Barcelona se află pe locul 3, cu 68 de puncte, dar cu un meci mai puţin faţă de echipele din faţa ei, Real Madrid şi Atletico.

Prima echipă interesată de Ousmane Dembele

Juventus este prima echipă dispusă să înceapă negocierile pentru un eventual transfer al lui Dembele, potrivit juvefc.com. Pe site-ul italienilor se precizează faptul că Barcelona avea aşteptări foarte mari de la francez în momentul aducerii sale, în 2017, de la Borussia Dortmund. El era văzut drept înlocuitorul perfect al lui Neymar, care plecase la PSG, însă randamentul lui Dembele a fost departe de cel al brazilianului.
Din păcate pentru jucător, acesta a fost foarte afectat de accidentări, care l-au împiedicat să-şi arate calităţile în mod constant.
Conform TuttoJuve, "Bătrâna Doamnă" ar fi interesată de serviciile sale, însă italienii şi-ar dori ca jucătorul să vină liber de contract, fără să achite vreo sumă de transfer. Trupa lui Pirlo va avea răbdare ca Dembele să-şi încheie contractul, iar ulterior să semneze cu italienii din postura de jucător liber de contract. Bianconerii au mai folosit această strategie în trecut, aducând mai mulţi jucători "cu nume", liberi de contract.
Liga Campionilor UEFA
Continuă problemele pentru Barcelona după înfrângerea cu Bayern din UCL! Ce jucători s-au accidentat
16/09/2021 LA 07:14
Liga
Barcelona își blindează viitorul! Ce măriri de salariu primesc puștii rămași în locul lui Messi
04/09/2021 LA 08:14