Barcelona are mari probleme financiare, iar înființarea Super Ligii Europei pare să rezolve multe din aceste neajunsuri. Asta pentru că trupa blaugrana va primi aproximativ 300 de milioane de euro doar pentru participare, iar conducerea poate să îi ofere lui Messi un salariu motivant, care să îl determine să rămână pe Camp Nou.
Doar că, potrivit Marca, chiar Super Liga Europei e marea problemă în calea prelungirii înțelegerii. Asta pentru că UEFA, prin vocea președintelui Ceferin, a spus răspicat că fotbaliștii de la cluburile care fac parte din noul proiect nu vor mai putea juca pentru națională. Potrivit sursei citate, ultimul mare obiectiv al lui Messi în carieră e să încerce să obțină titlul mondial, alături de Argentina. Decarul Barcelonei e sigur că un astfel de trofeu ar închide pentru totdeauna problema celui mai bun jucător din istorie, astfel că nu concepe să nu fie prezent în Qatar.
În acest context, chiar dacă oficialii blaugrana i-au explicat că UEFA și FIFA nu îi pot bloca drumul spre Mondial, decarul sud-american e circumspect cu privire la un nou contract cu Barcelona. Messi vrea să știe clar că rămânerea la club nu i-ar compromite șansele să joace la Mondialul din 2022, iar nimeni nu îi poate oferi astfel de garanții.
Liga
"Barcelona mai poate câștiga titlul doar printr-un miracol". Concluzia unei etape nebune
ACUM 14 ORE

Messi, spre PSG

Interesul lui PSG pentru Messi e de notorietate, atât Di Maria, cât și Neymar spunând public că mutarea are șanse mari să se concretizeze.
În acest moment, PSG e unul dintre cele trei mari cluburi (alături de Bayern și Dortmund) care nu s-a raliat la Super Liga Europei, astfel că transferul său în capitala Franței îi va garanta prezența în Qatar. Într-un Mondial mult slăbit, ca urmare a faptului că marile staruri ar avea interzis, Argentina și Messi ar avea o șansă reală la titlu.
PSG ar rezolva prin aducerea argentinianului două mari probleme. În primul rând, ar substitui probabila plecare a lui Mbappe la Real Madrid, vârful francez refuzând în ultimele luni 3 oferte de prelungire. Acesta mai are contract cu finalista Champions League până în 2022, iar oficialii de pe Parc des Princes nu pot risca să îl piardă gratis, în vară. În al doilea rând, venirea lui Messi ar însemna prelungirea contractului lui Neymar, brazilianul fiind unul dintre prietenii cei mai buni ai starului Barcelonei.
De altfel, încă din iarnă Neymar a dezvăluit că marea lui dorință este să joace din nou alături de Lionel Messi și crede că acest lucru trebuie să se întâmple sezonul viitor. Totuși, internaționalul brazilian nu a spus exact și la ce echipă ar vrea să evolueze alături de căpitanul Barcelonei.
"Cel mai mult îmi doresc să joc din nou cu Messi, să mă bucur din nou pe teren alături de el. Poate să joace în locul meu, nu va întâmpina vreo problemă, sunt sigur (râde). Vreau să joc din nou cu el și sunt sigur că acest lucru trebuie să se întâmple sezonul viitor", a spus Neymar acum câteva luni.

Așa ar arăta fotbalul european fără "rebelii" din Superligă

Liga
"Neymar s-a săturat să aştepte Barcelona". Pe cine iau catalanii, după ce l-au ratat pe brazilian
IERI LA 16:56
Ligue 1
Mbappe pleacă la Real, Messi rămâne la Barcelona! Ce transfer pregăteşte PSG
IERI LA 16:16