Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ancelotti a răbufnit după meciul Realului din Cupa Regelui: "Trebuie să se trezească! E o prostie"

Nicu Savin

Publicat 21/01/2022 la 09:22 GMT+2

Carlo Ancelotti a răsuflat ușurat după ce Real Madrid s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Regelui, însă la final, italianul a avut un discurs extrem de vehement la adresa diriguitorilor fotbalului pentru programul din următoarea perioadă, când jucătorii non-europoeni vor pleca la echipele naționale, pentru meciurile din preliminariile Campionatului Mondial.

Carlo Ancelotti von Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid a trăit periculos în deplasarea de la Elche, din optimile de finală ale Cupei Regelui. A fost 0-0 la finalul celor 90 de minute, astfel că s-a ajuns în prelungiri, unde "los blancos" au suferit enorm. Marcelo a fost eliminat și la scurt timp gazdele au deschis scorul, astfel că soarta Realului părea pecetluită.
Isco și Hazard au marcat însă golurile care au dus-o pe Real în sferturile de finală, gruparea de pe Bernabeu fiind acum mare favorită la cucerirea trofeului, după ce Atletico Madrid, Seviila și Barcelona au fost eliminate.
La finalul partidei, Ancelotti s-a arătat mulțumit de evoluția jucătorilor săi, dar a avut un discurs acid cu privire la calendarul din următoarea perioadă.
Citește și:

Ancelotti, nemulțumit de calendarul FIFA

Italianul este nemulțumit de faptul că mai mulți fotbaliști vor pleca la loturile naționale săptămâna viitoare, în timp ce competițiile interne din Europa vor continua. Chiar dacă Realul nu va avea meci în La Liga în week-end-ul următor, madrilenii vor juca în sferturile cupei fără o parte dintre cei mai buni jucători.
"Ce să spun, acest calendar este o prostie absolută. Îi obligă pe jucători să facă lucruri care solicită un mare efort. Acest lucru trebuie neapărat să se schimbe. Sper că cei care se ocupă de calendar să se trezească și să facă un program mai corect.", a spus Ancelotti, citat de as.com.
Eder Militao, Casemiro, Vinicius și Rodrygo vor pleca cel mai probabil la naționala Braziliei, ia Federico Valverde la cea a Uruguayului. Cu excepția zonei UEFA, în toată lumea vor avea loc partide din preliminariile Campionatului Mondial din Qatar la finalul lunii ianuarie și începutul lunii februarie.
Real Madrid ar trebui să joace în sferturile Cupei Regelui pe 2 februarie, astfel că jucătorii amintiți vor absenta. Cupa Regelui nu a fost niciodată competiția preferată a madrilenilor. Cu 19 astfel de trofee în palmares, gruparea de pe Bernabeu este în spatele marilor rivale Barcelona (31) și Atletico Madrid (23). Ultima dată când Real Madrid a câștigat Cupa Regelui a fost în 2014, după o finală câștigată cu 2-1 în fața Barcelonei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo