Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ancelotti poate pleca în vară de la Real Madrid! Pe cine are Florentino Perez în vizor

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 16/02/2022 la 17:26 GMT+2

Oficialii celor de la Real Madrid sunt nemulțumiți după prestația rușinoasă a echipei pe Parc de Princes, din meciul tur cu PSG, și se gândesc la o eventuală schimbare a lui Carlo Ancelotti.

Carlo Ancelotti, Isco, Eder Militao (Real Madrid)

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Viviana Moraru
Viitorul lui Carlo Ancelotti pe banca lui Real Madrid este în ceață. Florentino Perez, președintele clubului, ia în calcul ca în vară să aducă un nou manager pe banca "galacticilor", după evoluția dezamăgitoare a echipei cu PSG.
Managerul italian a fost ales pe banca Realului ca variantă de urgență, după despărțirea de Zidane, Ancelotti nefiind unul dintre preferații președintelui Perez.
Deși în campionat Real Madrid este pe primul loc, fiind favoriți la titlu, jocul nu este unul pe placul lui Florentino Perez. "Los Blancos" au fost eliminați din Cupă în sferturi, de către Athletic Bilbao, iar în Champions League pot fi de asemenea eliminați prematur, încă din optimi.
Diferența dintre Real și PSG a fost una vizibilă, iar președintele clubului îl consideră vinovat pe Ancelotti, pe care nu-l vede capabil de o reconstrucție a formației madrilene.
Citește și:

Mauricio Pochettino este pe lista lui Florentino Perez

Carlo Ancelotti mai are contract cu Real pentru încă două sezoane, însă pare din ce în ce mai posibil ca italianul să nu-l ducă la bun sfârșit. Mauricio Pochettino este unul dintre preferații lui Florentino Perez pentru a prelua banca Realului.
Președintele clubului este în căutarea unor antrenori mai moderni, care pot construi o echipă, având în vedere faptul că se urmărește aducerea unor nume importante pe Bernabeu, precum Haaland sau Mbappe. Argentinianul Pochettino a fost aproape de a semna cu "Los Blancos" și în vară, însă în cele din urmă a rămas la PSG, cu care are contract până în 2023.
Un alt antrenor aflat în vizorul lui Florentino Perez pentru o reconstrucție a echipei este Jurgen Klopp, managerul lui Liverpool. Germanul mai are contract pentru încă un sezon cu gruparea din Premier League, iar o eventuală plecare a sa de pe banca "cormoranilor" este departe de a se concretiza.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo