Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Atletico Madrid, pe urmele unui fotbalist din Ligue 1! Care e principala problemă a lui Simeone

Bianca Dumitru

Publicat 10/06/2022 la 20:06 GMT+3

Atletico Madrid are în față o vară în care șefii trebuie să facă mai multe mutări importante. Două dintre posturile pe care Diego Simeone are nevoie de întăriri sunt cele de fundaș central și atacant.

Simeone ante el Athletic

Credit imagine: Getty Images

Atletico Madrid va încerca în această vară să facă mai multe transferuri importante, prin care să-i acopere posturile cu probleme lui Diego Simeone.
Unul dintre fotbaliștii doriți pe Wanda Metropolitano este Axel Disasi, jucătorul lui AS Monaco. Fundașul de 24 de ani a fost la un nivel foarte bun în ultimele două sezoane, stârnindu-le interesul mai multor echipe din Europa.
Disasi a ajuns la Monaco în 2020, când a fost transferat de la Stade Reims pentru 13 milioane de euro. Chiar dacă francezul mai are contract până în 2025, cei de la Atletico Madrid îl urmăresc îndeaproape de câteva luni, punând deja primele întrebări despre situația sa.
Fotbalistul, pe urmele căruia se află și Tottenham, s-a remarcat drept un "zid" în apărarea lui Monaco. El ar putea ajunge alături de Stefan Savic, Jose Maria Gimenez, Felipe și Mario Hermoso în echipa lui Simeone, dar doar în cazul în care madrilenii se vor despărți de unul dintre fundașii centrali, pentru a i se face loc în lot.
Citește și:

Care e principala problemă a lui Simeone

Dacă în ceea ce-i privește pe fundașii centrali Atletico Madrid stă destul de bine, marea problemă a lui Diego Simeone este reprezentată de postul de atacant.
Fosta campioană a Spaniei nu are un număr 9 veritabil după despărțirea de Luis Suarez, căruia nu i-a fost prelungit contractul, iar antrenorul pare că se va paria în noul sezon pe Matheus Cunha și Joao Felix.
În plus, la Atletico va reveni în această vară Alvaro Morata, împrumutat în ultimele sezoane la Juventus. Madrilenii nu vor să-i dea drumul decât în cazul unei oferte avantajoase și, deși italienii ar vrea să se bazeze în continuare pe serviciile sale, aceștia încearcă să obțină un contract redus din punct de vedere financiar pentru atacantul naționalei Spaniei.
În cazul în care va reuși să-l vândă pe Morata, Atletico Madrid s-ar putea orienta pe piața transferurilor asupra unor jucători care i-au atras atenția lui Simeone.
Unul dintre cei pe care antrenorul îi vrea pe Wanda Metropolitano este Lautaro Martinez, însă tehnicianul nu ar spune 'pas' nici mutării lui Raul de Tomas, atacantul care a marcat 40 de goluri în ultimele două sezoane în tricoul lui Espanyol.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo