Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Barcelona a ajuns să le provoace milă rivalilor: "Sunt madrilist, dar nu îmi place să văd Barca așa"

Irina Aldea

Publicat 21/09/2021 la 15:51 GMT+3

Barcelona traversează una dintre cele mai dificile perioade ale culubului. Catalanii au ajuns să le provoace milă rivalilor de la Real Madrid.

Memphis Depay (FC Barcelona)

Credit imagine: Getty Images

Barcelona și-a arătat încă o dată limitele în fața Granadei, smulgând in-extremis un egal, în ultimele minute ale partidei. Koeman e limpede că nu e antrenorul potrivit pentru o reconstrucție, echipa neavând identitate și nici o idee foarte clară de joc. "Ce Barcelona e asta", a titrat azi Marca, după ce Pique a fost trimis în teren în ultimul sfert de oră pentru a juca vârf.
Chelsea - Manchester City va fi sâmbătă de la ora 14.30 pe Eurosport 1
În vară, catalanii și-au pierdut talismanul, pe Messi, iar de atunci suferă îngrozitor, mai ales că trupa de pe Camp Nou a rămas și fără Griezmann, care a plecat la Atletico Madrid. Acum, Barcelona a juns până pe locul 7, cu 8 puncte după 4 etape parcurse, iar conducerea vrea să scape urgent de Koeman, care a primit și un ultimatum: meciul de joi cu Cadiz.

Barcelona a ajuns să le provoace milă rivalilor de la Real Madrid

Christian Panucci, fostul fundaș al madrilenilor din perioada 1996 - 1999, a reacționat cu privire la actuala situație a celor de la Barcelona: "Sunt madrilist și știu că mulți dintre fanii Realului sunt fericiți, dar eu nu pot fi așa. Îmi place să mă uit la fotbal când se joacă frumos. Barcelona oferă mereu spectacol și îmi place să o urmăresc, dar acum chiar îmi pare rău de ce se petrece acolo.
Trebuie să ne amintim că momentele rele vin pentru toată lumea. Linia se trage în martie sau aprilie. Koemn lucrează cu foarte multe dificultăți, deoarece Messi a plecat și există semne de întrebare la nivel de vestiar. Plecarea lui Messi nu este deloc pozitivă pentru Barcelona", a spus italianul.
Program meciuri Premier League etapa 6, Eurosport
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo