Barcelona a remizat în această seară, în deplasare, în compania celor de la Granada, cu scorul de 1-1, într-un meci din a 20-a etapă a campionatului Spaniei.
Catalanii au deschis scorul pe stadionul Nuevo Los Carmenes prin Luuk de Jong, în minutul 57, după o pasă a lui Dani Alves, care s-a aflat în această seară la prima sa prezență în La Liga după aproape 6 ani.
Liga
Barcelona are de unde alege! Nume uriașe pe lista interminabilă de jucători oferiți lui Xavi
19/01/2022 LA 10:56
În minutul 80, catalanii au rămas în inferioritate numerică, Gavi încasând al doilea cartonaș galben, iar cei de la Granada au reușit să le pună probleme jucătorilor lui Xavi. Gazdele au restabilit egalitatea în minutul 89, prin Puertas, care a stabilit astfel scorul final.
Citește și:
În urma rezultatului din această seară, Barcelona a ajuns la 5 meciuri fără înfrângere în La Liga. Catalanii au 32 de puncte și sunt pe locul 6, la 14 puncte de liderul clasamentului, Real Madrid.
Pentru echipa lui Xavi urmează meciul cu Real Madrid, din semifinalele Super Cupei Spaniei, programat pe 12 ianuarie, în Arabia Saudită.
Apoi, catalanii vor înfrunta Athletic Bilbao în optimile Cupei Regelui, iar următorul meci din La Liga este programat abia pe 23 ianuarie, pe terenul celor de la Alaves.
Liga
"Ar fi grozav să-și încheie cariera aici!" Dani Alves îl vrea pe Messi înapoi la Barcelona
19/01/2022 LA 10:14
Liga
Barcelona i-a găsit deja un înlocuitor lui Dembele! Cine e fotbalistul dorit de Xavi pe Camp Nou
17/01/2022 LA 08:33