Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Barcelona își blindează viitorul! Ce măriri de salariu primesc puștii rămași să-l înlocuiască pe Messi

Bianca Dumitru

Publicat 04/09/2021 la 11:14 GMT+3

Barcelona a avut o perioadă de mercato intensă, în timpul căreia echipa s-a despărțit de câțiva jucători importanți, dar a și reușit transferuri notabile. Acum obiectivul catalanilor este acela de a le prelungi contractele unor fotbaliști în mâinile cărora ar urma să se afle viitorul clubului.

Pedri și Ansu Fati

Credit imagine: Getty Images

Barcelona a avut parte de o vară intensă, în care catalanii și-au luat rămas bun de la Lionel Messi, Antoine Griezmann și Miralem Pjanic. Acum, după încheierea perioadei de mercato, oficialii clubului blaugrana vor încerca să rezolve trei prelungiri contractuale.
Șefii de pe Camp Nou vor să-i convingă pe Ansu Fati, Dembele și Pedri să semneze noi înțelegeri, fiind fotbaliști extrem de importanți pentru lotul lui Ronald Koeman. Antrenorul vrea ca cei trei să facă diferența și să se remarce pe teren în cele mai tari meciuri ale echipei.
Cea mai urgentă situație este cea a lui Dembele, al cărui contract cu Barcelona se încheie la finalul sezonului 2021/22, fără a exista vreo clauză prin care clubul să îl poată reînnoi automat. Francezul este accidentat, dar nu mai are mult de așteptat până când va reveni pe teren, iar Joan Laporta îl consideră un fotbalist diferit, dorindu-și cu ardoare prelungirea contractului său.
Potrivit jurnaliștilor de la Mundo Deportivo, Dembele este deschis la negocieri și nu și-ar dori să plece de pe Camp Nou, în următoarea perioadă fiind programată o întâlnire între agentul fotbalistului și oficialii Barcelonei.

Contracte pe termen lung pentru Ansu Fati și Pedri

În ceea ce îi privește pe Ansu Fati și Pedri, șefii clubului blaugrana vor să le ofere contracte pe termen lung pentru a le demonstra că au încredere în ei și că pot fi titulari în prima echipă a Barcelona pentru o lungă perioadă de timp.
Atât Pedri, cât și Ansu Fati sunt dispuși să continue pe Camp Nou, acesta din urmă preluând numărul 10 rămas liber după plecarea lui Lionel Messi la PSG și dovedind astfel că este determinat să facă o figură frumoasă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo