Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Carlo Ancelotti, primul antrenor care câștigă titlul în fiecare dintre cele mai puternice 5 campionate ale Europei

Eurosport
DeEurosport

Publicat 30/04/2022 la 19:25 GMT+3

Cu toate că italianul nu este cel mai de succes manager atunci când vine vorba de campionate, fostul mare fotbalist al lui AC Milan a devenit primul antrenor din lume care a câștigat titlul în fiecare din cele mai puternice 5 ligi din lume.

Carlo Ancelotti, champion d'Espagne avec le Real Madrid, est le premier entraîneur sacré dans les cinq grands championnats

Credit imagine: Quentin Guichard

Articol scris de Radu Florea
În cariera de fotbalist, Carlo Ancelotti a debutat la Parma în anul 1976. După ce a contribuit la promovarea echipei din Serie C in Serie B, Don Carlo a prins transferul la AS Roma in 1979. Alături de giallorossi, Ancelotti a câștigat un campionat si 4 Cupe ale Italiei, pentru ca în 1987 să devină jucătorul marii echipe a Milanului.
La Milano, Ancelotti a cunoscut succesul suprem, cucerind, în cei 5 ani petrecuți sub îndrumarea marelui Arrigo Sacchi, două campionate, două Ligi ale Campionilor, două Supercupe ale Europei, dar și o Supercupă a Italiei.

Cariera de antrenor a lui Ancelotti

În vara anului 1992, fostul fotbalist al Romei și al Milanului devenea antrenorul secund al lui Sacchi la naționala Italiei, pentru ca, peste numai trei ani, să devină antrenorul principal al Reggianei, echipă pe care a promovat-o în prima ligă italiană încă din primul sezon.
După aproape 27 de ani, Ancelotti se poate mândri cu unul dintre cele mai bune CV-uri din fotbal, antrenându-le până în prezent pe Parma, Juventus, AC Milan, Chelsea, Paris Saint-Germain, Real Madrid, Bayern Munchen, Napoli și Everton.
În actualul sezon, după ce a câștigat matematic titlul în Spania cu Real Madrid, marele antrenor Italian a devenit primul manager care a cucerit titlul în cele mai puternice 5 campionate din lume, după ce s-a impus în Italia cu AC Milan, în Anglia cu Chelsea, în Franta cu PSG și în Germania cu Bayern.
Citește și:

Campionatele câștigate de Ancelotti

  • AC Milan (2003/04)
Chiar dacă în acel sezon AS Roma a stat mai bine decat Milan atât în ceea ce privește golurile marcate, cât și în ceea ce privește golurile primite, formația lui Ancelotti a fost cea care s-a impus, câștigând titlul cu 11 puncte avans față de giallorossi. Golgheterul acelei stagiuni de campionat a fost Andriy Shevchenko, ucraineanul marcând de 24 de ori pentru a o ajuta pe echipa de pe San Siro să cucerească al 17-lea campionat din istorie.
Pe langă Serie A, Ancelotti a cucerit cu Milan și Supercupa Europei în acel sezon, învingând-o pe Porto cu 1-0 prin golul marcat de Shevchenko. În Liga Campionilor, milanezii au fost eliminați în sferturi de marea echipă a lui Deportivo la Coruna, pierzând cu 4-0 returul din Spania, după ce în tur câștigaseră cu 4-1.
  • Chelsea (2009/10)
Ancelotti a cucerit în primul sezon la Chelsea atât campionatul, cât și Cupa Angliei, echipa de pe Stamford Bridge devenind astfel al șaptelea club din Anglia care a reușit eventul. Golgheterul acelei stagiuni de campionat a fost ivorianul Didier Drogba, cu 29 de reușite.
În finala Cupei Angliei, Chelsea a învins-o pe Portsmouth cu 1-0 prin golul marcat de Drogba în cea de-a doua repriză. Cucerirea eventului a fost umbrită de un parcurs dezamăgitor în Liga Campionilor, echipa lui Ancelotti fiind eliminată în optimi de Interul lui Mourinho, italienii având să se încoroneze campioni la sfârșitul acelei stagiuni de Champions League.
  • Paris Saint-Germain (2012/13)
Sezonul 2012/13 a fost primul în care PSG a luat titlul în era noului patronat, reușind să se impună în fața lui Marseille, contracandidata la titlu a parizienilor din acel sezon. Golgheterul acelei ediții de campionat a fost chiar nou venitul Zlatan Ibrahimovic, suedezul înscriind 30 de goluri în prima sa stagiune de Ligue 1.
În Cupa Franței, Cupa Ligii Franței și Liga Campionilor, PSG a fost eliminată în sferturi de Evian, Saint-Etienne, respectiv FC Barcelona.
  • Bayern Munchen (2016/17)
Ancelotti a avut o experientă fugitivă în Germania, antrenând-o pe Bayern timp de 14 luni, perioadă în care a cucerit cu echipa germană al 27-lea campionat din istoria bavarezilor, polonezul Robert Lewandowski fiind golgheterul acelei stagiuni, cu 30 de goluri în 33 de partide.
Deși a cucerit campionatul și Supercupa Germaniei, bavarezii au fost eliminați în sferturile Ligii Campionilor de Real Madrid și în semifinalele Cupei Germaniei de Borussia Dortmund.
Carlo Ancelotti
  • Real Madrid (2021/22)
Cu 4 etape rămase de disputat pănâ la sfărșitul sezonului, Real Madrid a devenit matematic campioană în acest weekend, impunându-se în meciul de pe Santiago Bernabeu împotriva lui Espanyol, scor 4-0. Golgheterul acestei ediții de campionat este Karim Benzema, cu 26 reușite în 30 de partide.
Deși madrilenii au fost eliminați de Bilbao în sferturile Cupei Spaniei, "galacticii" lui Ancelotti încă păstrează șanse la cucerirea unui nou trofeu Champions League, pierzând cu 4-3 partida tur a semifinalelor Champions League, disputată împotriva lui Manchester City.
Cu toate că Ancelotti a câștigat doar 5 campionate în cele 27 de sezoane ale carierei de antrenor, italianul a devenit primul manager care a câștigat câte un titlu în fiecare din cele mai puternice ligi ale Europei.
Pe langă această performanță, antrenorul italian este și cel mai de succes technician din istoria Ligii Campionilor, ajungând în 4 finale și cucerind 3 trofee Champions League în cele 177 de partide disputate în cea mai importantă competiție intercluburi din lume.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo