Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce star de la Arsenal încearcă Xavi să aducă pe Camp Nou în fereastra de trasferuri din ianuarie

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 21/12/2021 la 14:08 GMT+2

Barcelona încearcă să-l transfere sub formă de împrumut pe Pierre-Emerick Aubameyang, care are neînțelegeri în prezent cu antrenorul său de la Arsenal, Mikel Arteta. Salariul atacantului de 350.000 de lire sterline pe săptămână ar putea fi un impediment în realizarea afacerii.

Barça-Coach Xavi Hernández

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Viviana Moraru
Aubameyang este unul dintre cei mai importanți jucători ai "tunarilor", însă s-a antrenat singur de când a pierdut banderola de căpitan săptămâna trecută. Se pare că acesta nu mai face parte din planurile lui Arteta, cel puțin până când își va încheia participarea alături de naționala Gabonului la Cupa Africii. Atacantul se gândește la o plecare de pe Emirates, iar o posibilă variantă ar fi Barcelona, clubul catalan având nevoie de jucători în atac după retragerea lui Aguero.
Xavi ia în considerare împrumutul lui Aubameyang pentru a-și întări atacul și pentru a încerca să salveze cât mai poate din sezonul actual, unul dintre cele mai slabe din istoria clubului catalan. Jucătorul lui Manchester City, Ferran Torres, se află și el pe lista de transferuri a lui Xavi, însă acesta ar costa în jur de 50 de milioane de lire sterline, iar un posibil împrumut al lui Aubameyang de la Arsenal, ar fi o afacere mai ieftină.
CITEȘTE ȘI:

Nu mai există cale de împăcare între Arteta și Aubameyang

Atacantul gabonez a fost lăsat fără banderolă de Mikel Arteta, după ce a avut o escapadă în Franța, încălcând protocoalele Covid-19 ale clubului englez. Managerul tunarilor nu a avut milă de golgheterul său și nu l-a iertat, după ce ar fi putut să-și pună atât sănătatea sa în pericol, cât și a colegilor săi, deoarece trebuia să intre în carantină imediat după venirea din Franța.
Aubameyang a fost exclus din lot și are șanse mici să mai joace sub comanda lui Arteta, în ciuda unui program aglomerat al echipei în următoarea perioadă. Oficialii formației londoneze urmăresc să-l transfere pe jucătorul african, însă nu au o misiune ușoară, salariul uriaș al lui Auba împiedică multe echipe să se apropie de el.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo