Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cele trei lovituri pe care Barcelona vrea să le dea în iarnă! Ce jucători își dorește Laporta

Bianca Dumitru

Publicat 03/10/2021 la 18:58 GMT+3

Barcelona are un start dificil de sezon, echipa neregăsindu-și forma de odinioară după despărțirea de Lionel Messi. Joan Laporta își dorește să întărească lotul în următoarea perioadă de mercato, jurnaliștii catalani anunțând principalele trei ținte ale clubului: Haaland, Olmo și Cavani.

Benfica-Barcelona

Credit imagine: Getty Images

Barcelona nu are un start foarte bun de sezon, echipa fiind pe locul 9 în clasamentul din La Liga după 7 meciuri, în timp ce în Champions League nu a reușit niciun punct în primele două etape, fiind învinsă cu același scor, 3-0, de Bayern Munchen și Benfica.
Simțind că este nevoie cât mai curând de întărirea lotului, șefii de pe Camp Nou și-au făcut deja o listă de priorități pentru următoarea fereastra de mercato. Oficialii Barcelonei poartă în această perioadă discuții cu reprezentanții mai multor fotbaliști pe care Joan Laporta și-i dorește la echipă din această iarnă.
Potrivit presei din Spania, președintele Barcelonei are trei ținte clare: Dani Olmo, Erling Haaland și Edinson Cavani. Cei de la El Nacional notează că reprezentanții catalanilor au deja un acord cu șefii lui Leipzig pentru transferul lui Dani Olmo, pe care îl consideră 'cheia atacului echipei'. Una dintre problemele cu care se pot confrunta cei de la Barcelona este legată de faptul că mijlocașul în vârstă de 23 de ani se află și în atenția altor cluburi importante din Europa, printre care se află și Manchester United.
În aceeași situație se află și Erling Haaland, unul dintre cei mai râvniți fotbaliști ai momentului, care este dorit, printre altele, în Premier League și la Real Madrid. Catalanii și-ar dori și ei să-i obțină semnătura, unul dintre avantajele clubului blaugrana fiind relația bună dintre Laporta și agentul norvegianului, Mino Raiola.
Nu în ultimul rând, Barcelona a pus ochii și pe Edinson Cavani, care nu se mai simte bine la United. Catalanii și-ar dori să-l aducă pe Camp Nou sub formă de împrumut, ceea ce ar însemna că echipa blaugrana ar avea de plătit doar o parte din salariul fotbalistului, care se ridică la 15 milioane de euro pe sezon. Interesul Barcelonei pentru Cavani nu este nou, catalanii dorind să-i obțină transferul și în vară, când mutarea nu s-a concretizat.

LAPORTA, "ACORD DE PRINCIPIU" CU ANTRENORUL RECOMANDAT DE GUARDIOLA

Joan Laporta a ieșit public înainte de super-duelul de pe Wanda Metropolitano și l-a asigurat pe Ronald Koeman că va continua ca antrenor al Barcelonei și după meciul cu Atletico Madrid, indiferent de rezultat.
Olandezul este dificil de demis de la Barcelona, asta pentru că clubul catalan ar trebui să-i plătească 12 milioane de euro, ca parte a unei clauze din contract. Barcelona părea dispusă să plătească acest preț, însă se pare totuși că stabilitatea financiară este departe de a fi restabilită pe Camp Nou, iar Joan Laporta nu-și permite pur și simplu să-l demită deocamdată pe Koeman.
Catalunya Radio anunță că Laporta e dispus să aibă răbdare în continuare cu Koeman, însă nu pentru mult timp, asta pentru că președintele clubului ar fi ajuns deja la un "acord de principiu" cu antrenorul pe care Pep Guardiola l-a recomandat pe banca Barcelonei: Ten Hag.
Mai exact, Laporta ar urma să-l țină pe bancă pe Koeman până în iunie, iar apoi să-l instaleze de urgență pe Erik Ten Hag. Antrenorul lui Ajax este recomandarea pe care Pep Guardiola i-a făcut-o lui Laporta și se pare că odată terminat sezonul, această mutare are toate șansele să se producă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo