Stadionul catalanilor își va modifica denumirea în Spotify Camp Nou începând cu sezonul următor, ca urmare a contractului semnat de catalani cu serviciul de streaming de muzică.
Spotify și Barcelona vor lucra împreună, pentru a crea o platformă mai mare pentru artiști din toată lumea, în scopul de a promova muzica lor. De asemenea, arena redenumită a catalanilor va putea reprezenta o locație pentru desfășurarea unor evenimente. Viziunea parteneriatului este de a crea interacțiuni între artiști și comunitatea de fani a catalanilor.
Pe lângă redenumirea arenei, parteneriatul dintre Barcelona și Spotify, oficializat la jumătatea lunii martie, presupune și prezența logo-ului serviciului de muzică pe tricoul de joc atât al echipei de băieți, cât și al celei de fete, în următoarele patru sezoane. Serviciul de muzică va sponsoriza, de asemenea, tricourile de antrenament ale formației blaugrana din sezonul următor, pe o perioadă de trei ani.
Liga
Barcelona, aproape de a semna un contract de 200 de milioane de euro! Ce lovitură vor da catalanii
13/05/2022 LA 14:25
Jurnaliștii din Spania au anunțat astăzi cifrele contractului încheiat între cele două părți. Potrivit Sport.es, clubul condus de Joan Laporta va încasa cel puțin 435 de milioane de euro de la multinaționala suedeză.
Citește și:

Cât va încasa Barcelona de la Spotify

Din această sumă totală, pentru prezența logo-ului Spotify pe tricoul de joc al Barcelonei, clubul blaugrana va încasa anual 57,5 milioane de euro, la care se pot adăuga alte 2,5 milioane drept bonusuri care sunt foarte ușor de obținut, potrivit sursei citate. Astfel, doar pentru asta catalanii vor încasa până la 240 de milioane de euro.
În plus, pentru sponsorizarea tricourilor de antrenament ale formației blaugrana, clubul va primi 5 milioane de euro pe sezon, totalizând 15 milioane de euro în următorii 3 ani.
În ceea ce privește redenumirea stadionului Camp Nou, în primii 4 ani de contract Barcelona va primi 5 milioane de euro pe sezon, pentru ca în următorii 8 ani suma să fie de 4 ori mai mare, 20 de milioane de euro pe sezon. În total, din modificarea denumirii arenei în Spotify Camp Nou, clubul va încasa 180 de milioane de euro.
Liga
Xavi a reacționat după criticile aduse de Ronald Koeman! "Am crezut că am găsit cheia succesului"
30/04/2022 LA 15:13
Europa League
Cum a comentat Joan Laporta asaltul suporterilor nemți pe Camp Nou! Ce măsuri va lua Barcelona
19/04/2022 LA 11:46