FC Barcelona a fost nevoită să ia măsuri drastice în această vară pentru a se redresa din punct de vedere financiar. Din punct de vedere sportiv echipa va avea de suferit, dar potrivit oficialilor plecările lui Messi sau Griezmann au fost imperios necesare pentru ca bugetul clubului să fie aerisit.
Salariile celor două superstaruri ar fi adâncit și mai mult prăpastia financiară în care se zbate clubul, care a suferit enorm din cauza pandemiei de Covid-19. Vânzarea lui Griezmann, Emerson. Junior Firpo sau Ilaix Moriba au adus și ele sume importante în vistieria clubului, iar lucrurile încep să se așeze și există premise ca datoria enormă să fie acoperită în viitorul apropiat.
Liga
Barcelona, victorie dramatică pe terenul lui Alaves! Catalanii s-au apropiat de locurile de UCL
ACUM 19 ORE

Barcelona, pas mare spre depășirea crizei financiare

Conform jurnaliștilor catalani de la Rac 1, bugetul de salarii din sezonul trecut era cu 10% mai mare decât veniturile, astfel că dacă s-ar fi continuat pe această linie situația s-ar fi agravat serios. După plecările din această vară, bugetul salarial reprezintă circa 85% din venituri, un procent decent pentru situația de față.
În total, Barcelona a economisit aproximativ 145 de milioane de € din salarii (sunt incluse și sumele care ar fi fost plătite ca taxe către statul spaniol), astfel că bugetul de salarii a scăzut de la 565 de milioane de € la 420 de milioane.
În plus, Barcelona a vândut jucători de aproximativ 130 de milioane de €, chiar dacă mare parte din această sumă vor intra în club abia peste un an, mulți jucători fiind cedați sub formă de împrumut cu opțiuni obligatorii de cumpărare pentru noile lor cluburi. Așa s-a întâmplat spre exemplu și cu Griezmann, pentru care Atletico a plătit doar 10 milioane de € acum, dar va mai achita 40 de milioane în vara viitoare.
Așadar, din punct de vedere economic Barcelona a avut o vară prolifică, însă rămâne de văzut dacă acest lucru se va vedea sau nu în rezultatele echipei. Indiferent cum ar fi, la prima vedere strategia conducerii pare cea potrivită, mai ales că în lotul lui Koeman există o serie de tineri jucători de mare valoare, care par a avea capacitatea de a asigura un viitor strălucit echipei de pe Camp Nou. De altfel, președintele Laporta a anunțat că la Barcelona a început o nouă eră, dar a avertizat că este necesară o reconstrucție.
Premier League
Adama Traore, între Tottenham și Barcelona! Care este prima ofertă pe care Wolves a refuzat-o
22/01/2022 LA 09:49
Liga
Ansu Fati trăiește un coșmar fără sfârșit! Decarul Barcelonei s-a "rupt" din nou! Cât va absenta
21/01/2022 LA 08:46