Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Destinație surpriză pentru Gareth Bale! Unde poate ajunge starul celor de la Real Madrid?

Nicu Savin

Publicat 29/03/2022 la 17:59 GMT+3

Contractul lui Gareth Bale pe Santiago Bernabeu se încheie la sfârșitul sezonului, iar galezul este ținta unei formații din țara sa natală: Cardiff, formație care evoluează în Championship.

Gareth Bale of Wales celebrates following their side's victory in the 2022 FIFA World Cup Qualifier knockout round play-off match between Wales and Austria at Cardiff City Stadium

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Viviana Moraru
Conform presei din Țara Galilor, preluată de sport.es, Bale este tentat să semneze un contract cu formația de Championship pe o perioadă scurtă, în cazul în care se va califica la Campionatul Mondial din Qatar, alături de naționala sa. Această situație însă nu va fi cunoscută până în iunie, când se va disputa al doilea meci din play-off-ul pentru Cupa Mondială, întârziere cauzată de faptul că Ucraina nu și-a putut disputa partida împotriva Scoției.
Bale este tentat să accepte oferta celor de la Cardiff, urmând a semna un contract până la începerea competiției din Qatar, ce se va desfășura între 21 noiembrie și 18 decembrie. Zvonurile privind semnarea unui contract cu Cardiff vin în contextul în care Bale a avut o evoluție foarte reușită în ultima partidă a Țării Galilor, reușind o dublă. Galezii s-au impus în fața Austriei, cu scorul de 2-1, și își continuă drumul către prima participare la un Campionat Mondial după 64 de ani. La finalul acelui meci, galezul a răbufnit la adresa presei din Spania, care l-a criticat frecvent că nu se implică suficient la Real Madrid.
Citește și:

Bale nu mai prinde primul 11 la Real Madrid

După ce în sezonul 2020-2021 a fost împrumutat la Tottenham, Bale a revenit pe Bernabeu la începutul sezonului pentru a-și termina contractul cu gruparea la care a evoluat pentru 7 sezoane, și alături de care a câștigat 3 Ligi ale Campionilor la rând. Însă, sezonul actual a fost unul de coșmar pentru galezul ajuns la 32 de ani.
Măcinat de accidentări, Bale a bifat doar 4 partide pentru Real în toate competițiile, marcând un gol. Un posibil transfer la Cardiff vine și în contextul în care, alături de familia sa, și-a construit o casă în capitala țării sale natale, având numeroase afaceri acolo, unde este de asemenea privit ca un idol.
În prezent, Cardiff ocupă locul 17 în Championship, cu 46 de puncte. Ultima promovare a galezilor în Premier League a fost reușită în 2018, urmând ca la sfârșitul sezonului următor să retrogradeze.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo