Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Florentino Perez are în vedere trei jucători, după ce Mbappe a refuzat Real Madrid! Cine se află pe lista madrilenilor

Alex Masgras

Actualizat 20/05/2022 la 14:16 GMT+3

Eurosport Spania a anunțat că Mbappe a refuzat-o pe Real Madrid, iar atacantul francez va rămâne pe Parc des Princes. Acum, madrilenii trebuie să se reorienteze rapid, iar presa din Spania scrie că Real Madrid are deja trei alternative.

Paris Saint-Germain's French forward Kylian Mbappe runs with the ball during the French L1 football match between Strasbourg RC and Paris Saint-Germain (PSG) at La Meinau stadium in Strasbourg, eastern France, on April 29, 2022

Credit imagine: Getty Images

Kylian Mbappe continuă să îi țină pe fanii lui Real Madrid și PSG în suspans. După ce în ultimele luni, toate indiciile arătau că atacantul francez va ajunge în această vară pe Santiago Bernabeu, se pare că în ultimele 24 de ore, Mbappe s-a răzgândit și este foarte aproape să rămână pe Parc des Princes, așa cum a anunțat Eurosport Spania.
Potrivit El Nacional, Real Madrid are în vizor trei fotbaliști: Robert Lewandowski, Christopher Nkunku și Mohamed Salah. Pe această listă s-a aflat și Erling Haaland, o altă țintă a Realului, dar atacantul norvegian s-a înțeles între timp cu Manchester City.
Robert Lewandowski nu vrea să își prelungească contractul cu Bayern Munchen, iar polonezul poate fi o opțiune pentru echipa lui Carlo Ancelotti. Foarte multe voci au dat Barcelona ca viitoarea destinație a atacantului de 33 de ani, dar momentan nu s-a ajuns la vreo înțelegere între cele două părți.
Robert Lewandowski
Tot din Germania poate veni un alt jucător interesant pentru Real Madrid. Christopher Nkunku de la Leipzig a fost votat jucătorul sezonului în Bundesliga, reușind să se claseze peste jucători precum Robert Lewandowski sau Erling Haaland. În 34 de partide în acest sezon, el a marcat 20 de goluri și a oferit 13 pase de gol.
Leipzig nu îl va ceda ușor, căutând să primească în jur de 100 de milioane de euro în schimbul lui Nkunku, mai ales că și echipe precum Chelsea sau Manchester United și-au exprimat interesul pentru acesta.
Christopher Nkunku von RB Leipzig bejubelt seinen Tor in Glasgow
Citește și:

Mohamed Salah, un alt nume vehiculat

Mohamed Salah încă nu și-a prelungit contractul cu Liverpool, iar numele său a reînceput să fie asociat cu o posibilă sosire pe Santiago Bernabeu. Nu ar fi pentru prima oară când Florentino Perez ar încerca să îl aducă pe egiptean la Real Madrid.
Salah mai are contract cu Liverpool până în 2023, iar în acest moment este greu de spus dacă va reuși să ajungă la un numitor comun cu cei din conducerea "cormoranilor".
Mohamed Salah
Rămâne de văzut în cazul lui Salah dacă există un interes real din partea madrilenilor, deoarece Liverpool și Real Madrid se vor întâlni săptămâna viitoare la Paris, în finala UEFA Champions League.
În ceea ce îl privește pe Kylian Mbappe, francezul va anunța duminică, la ora 12:00, unde va evolua din sezonul viitor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo