Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Hristo Stoichkov critică strategia lui Laporta în privința lui Xavi: "Cine îi va da sfaturi?"

Nicu Savin

Publicat 02/11/2021 la 13:19 GMT+2

Hristo Stoichkov a criticat vehement strategia lui Joan Laporta de a încerca să-l aducă pe Xavi Henandez pe banca Barcelonei, după cemiterea lui Koeman. Bulgarul care a câștigat Balonul de Aur în perioda când evolua pe Camp Nou a subliniat că planul lui Laporta este nu este în concordanță cu spusele președintelui de acum câteva luni și că numirea lui Xavi ar putea fi un mare eșec.

Xavi Hernandez

Credit imagine: Getty Images

FC Barcelona l-a demis pe Ronald Koeman și prima opțiune a lui Joan Laporta pentru banca tehnică este Xavi Henandez, fostul mare mijlocaș al catalanilor care antrenează în prezent la Al Sadd, în Qatar. Deocamdată echipa este pregătită de Sergi Barjuan, dar numirea lui Xavi este doar o chestiune de timp.
Chiar dacă majoritatea oamenilor din jurul clubului catalan sunt de acord cu venirea lui Xavi, există însă și voci care critică strategia lui Laporta. Hristo Stoichkov, bulgarul care a fost un jucător exponențial pe Camp Nou în anii '90 i-a atras atenția lui Laporta că această mutare este una riscantă, amintindu-i președintelui chiar că el înusși spunea acum câteva luni că Xavi nu este deocamdată pregătit să o preia pe Barcelona.
"Acum patru luni, Joan a spus că Xavi este foarte tânăr și că nu este pregătit, pentru că trebuie să acumuleze mai multă experiență. Acum s-a trezit se și spune că Xavi este cel mai bun pentru clubul nostru. Vor să mai arunce un mit pe ușa din spate?Xavi are nevoie de oameni mai pregătiți lângă el", a spus Stoichkov, citat de Mundo Deportivo.
Citește și:

Stoichkov nu crede că Xavi poate avea parcursul lui Guardiola

Xavi este un antrenor lipsit de experiență la cel mai înalt nivel, dar cei care susțin numirea sa argumentează că Pep Guradiola a fost adus de la echipa a 2-a și totuși a avut succes. Stoichkov consideră că situația este diferită și insinuează că Barcelona nu are în acest moment oamenii potriviți în club pentru a-l ajuta pe Xavi, ceea ce s-a întâmplat când Guardiola a devenit antrenor.
"Pep Guardiola i-a avut pe Johan Cruyff, Txiki Begiristain și Alexanko. Cu aceștia trei a stat în fiecare zi. Cu cine o să stea Xavi? Cine îi poate da un sfat pozitiv? Cine o să-l primească în prima zi când ajunge la club? Ca jucător al Barcelonei, vreau ca Xavi să triumfe, pentru că este omul casei", a adăugat Stoichkov.
În final, bulgarul a menționat că în trecut i-a fot cerută părerea cu privire la ce antrenori i s-ar potrivi Barcelonei, dar sfaturile sale au fost ignorate.
"În anii anteriori, când Valverde sau Setien au fost demiși, mi s-a cerut să dau 2-3 nume de antrenori care ar fi potriviți. Allegri era liber, Conte era liber, Laurent Blanc era liber. Toți au fost la echipe mari și au performat. DAr dacă nu m-au ascultat e problema lor", a conchis Stoichkov.
În primul meci din era post Koeman, Barcelona a remizat acasă cu Deportivo Alaves, scor 1-1, semn că criza echipei este profundă. În această seară, catalanii vor juca la Kiev cu echipa lui Mircea Lucescu, iar un eventual rezultat negativ ar tulbura și mai mult apele pe Camp Nou deoarece ar fi serios pusă în pericol calificarea în primăvara Champions League.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo