Antoine Griezmann a revenit la Atletico Madrid în acest sezon, după două sezoane petrecute la Barcelona, acolo unde nu a impresionat. Ajuns în 2019 pentru 120 de milioane de euro, francezul nu a reușit să se impună pe Camp Nou, fiind una dintre dezamăgirile catalanilor, nereușind să ajungă la nivelul arătat la Atletico Madrid.
Pe lângă suma uriașă pentru care a fost transferat, Antoine Griezmann avea și un salariu de 350,000 de euro pe lună, în condițiile în care clubul catalan se confruntă cu probleme serioase din punct de vedere financiar, care au dus în această vară și la despărțirea de Lionel Messi.
Antoine Griezmann a revenit la Atletico Madrid, după ce clubul catalan l-a împrumutat în acest sezon, existând și o clauză de cumpărare de 50 de milioane.
Liga
S-a împiedicat și Real Madrid. Carlo Ancelotti a avut însă un remarcat după egalul cu Villarreal
ACUM 6 ORE
https://i.eurosport.com/2021/09/06/3214320.png

Joan Laporta: "Griezmann nu s-a potrivit sistemului nostru"

Președintele celor de la Barcelona, Joan Laporta, a vorbit la televiziunea spaniolă Onze despre jucătorul francez, dar nu îi reproșează nimic acestuia în ceea ce privește atitudinea:
"Cred că toată lumea se aștepta la mai multe de la el, pentru că el chiar a dat totul și nu a avut o atitudine de pus la îndoială. Noi știm ce fel de jucător a fost și este, este un jucător grozav. Eu cred că Griezmann nu s-a potrivit sistemului nostru, dar a avut o atitudine foarte bună. I-am trimis un mesaj în care i-am urat succes, pentru că a avut mereu atitudinea corectă.
În termeni fotbalistici, el nu a fost jucătorul de care Barcelona avea nevoie. A marcat goluri, cred că a marcat chiar și în finala Cupei Regelui pe care am câștigat-o și a fost foarte importantă pentru noi, dar este adevărat că putea să dea mai multe, circumstanțele fiind însă dificile", a spus Joan Laporta.
Înainte de revenirea la Atletico Madrid, Antoine Griezmann a marcat o dublă în victoria Franței de aseară contra Finlandei. Acesta a ajuns la 41 de goluri în tricoul Franței, fiind la egalitate cu Michel Platini. Deținătorul recordului de goluri marcate în tricoul Franței este Thierry Henry, fostul mare jucător al celor de la Arsenal și Barcelona, care a marcat de 51 de ori.
Liga
Real Madrid a pus ochii pe un jucător al lui Manchester City, iar transferul se poate face în iarnă
ACUM 10 ORE
Liga
Atletico Madrid, la prima înfrângere din acest sezon! Concluziile lui Simeone
IERI LA 14:49