Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lionel Messi, sătul de "săgețile" lui Joan Laporta! Ce măsură a luat fotbalistul celor de la PSG

Bianca Dumitru

Publicat 27/05/2022 la 14:01 GMT+3

Lionel Messi a plecat vara trecută de la Barcelona, iar relația sa cu Joan Laporta s-a deteriorat, președintele catalanilor făcând în ultimul an mai multe declarații care l-au supărat pe argentinian. Familia starului de la PSG a luat acum măsuri, potrivit presei din Spania.

Lionel Messi and Joan Laporta of FC Barcelona after winning the Copa Del Rey Final match between Athletic Club and FC Barcelona at Estadio de La Cartuja in Sevilla, Spain, on April 17, 2021

Credit imagine: Getty Images

Lionel Messi s-a despărțit vara trecută de Barcelona după 21 de ani. Deși a vrut să rămână pe Camp Nou, argentinianul nu a putut să semneze un nou contract cu catalanii și a plecat în Franța, la PSG, acolo unde a evoluat alături de Mbappe, Neymar, Di Maria și Sergio Ramos.
Fostul decar al catalanilor nu s-a despărțit în cei mai buni termeni de președintele clubului blaugrana, Joan Laporta, care a făcut în ultimul an mai multe declarații controversate, punctând, printre altele, că se aștepta ca Messi să rămână să joace gratis pe Camp Nou.
Recent, oficialul Barcelonei a vorbit din nou despre starul argentinian, dând de înțeles că fotbalistul a plecat nu doar din cauza fair play-ului financiar, ci și pentru că oferta celor de la PSG a fost foarte atractivă din punct de vedere financiar pentru el.
Afirmația lui Laporta l-a deranjat pe Messi, care s-ar fi săturat de săgețile pe care președintele Barcelonei le-a aruncat în direcția lui în ultimul an. Astfel, potrivit jurnaliștilor Cadena Ser, reprezentanții argentinianului ar fi luat legătura cu Laporta pentru a-i cere să nu-l mai aducă în discuție pe fotbalistul celor de la PSG.
Citește și:

MESSI, SUPĂRAT PE LAPORTA

La conferința de presă susținută pe 8 august 2021, în care și-a luat rămas bun de la colegii și fanii săi de la Barcelona, Lionel Messi a lăsat să se înțeleagă că nu consideră că șefii de pe Camp Nou au făcut tot posibilul pentru a-l păstra la echipă.
"E clar că eu am făcut tot posibilul pentru a rămâne. Laporta, clubul, nu au putut să îmi înregistreze contractul din cauza problemelor cu La Liga. Nu știu dacă din partea clubului s-a făcut tot posibilul să rămân, dar știu că eu am făcut tot ce am putut. Anul trecut nu am vrut să mai stau și am spus-o. Acum am vrut să rămân și nu am putut", a spus atunci Messi.
În plus, în momentul în care s-a întâlnit cu Joan Laporta, argentinianul l-a salutat scurt, evitând să-l privească și încercând să-l ignore cât mai mult cu putință. Oficialul catalanilor a comentat modul în care Messi și-a luat rămas bun de la el în ziua în care a susținut ultima conferință de presă pe Camp Nou.
"Răceală? Au fost negocieri pe care amândoi le așteptam să dea roade și nu s-a întâmplat așa, de aceea există o antipatie reciprocă. Personal, am aceeași stimă pe care am avut-o pentru el. A fost păcat că relația noastră nu s-a încheiat așa cum am vrut", a punctat președintele Barcelonei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo