Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lovitură pentru Barcelona! Negocierile pentru prelungirea contractului lui Ansu Fati s-au împotmolit

Bianca Dumitru

Publicat 16/10/2021 la 21:09 GMT+3

Barcelona încearcă în această perioadă să-i convingă pe tinerii jucători de top ai echipei, Pedri și Ansu Fati, să-și prelungească înțelegerile. Dacă în cazul lui Pedri, lucrurile au decurs ușor, negocierile cu agentul noului decar al catalanilor sunt departe de a se fi încheiat.

Ansu Fati of FC Barcelona with the ball during the La Liga Santander match between FC Barcelona and Levante UD at Camp Nou on September 26, 2021

Credit imagine: Getty Images

Barcelona a anunțat în această săptămână că Pedri și-a prelungit contractul cu Barcelona până în 2026, tânărul fotbalist urmând a avea o clauză uriașă de reziliere, de 1 miliard de euro. În acest fel, trupa de pe Camp Nou asigură continuitatea la club a unui fotbalist care la 18 ani este titlular incontestabil în echipa lui Ronald Koeman.
Următorul mare obiectiv al conducerii catalanilor este prelungirea contractului lui Ansu Fati, marea speranță a Barcelonei, una dintre vedetele apreciate de suporteri, dar și în vestiar. Laporta a declarat recent că negocierile dintre club și jucător decurg bine, iar că prelungirea contractului ar putea fi anunțată în următoarele săptămâni. Totuși, se pare că în spatele discursului lui Laporta există multă îngrijorare, tocmai pentru că situația este departe de a se fi rezolvat.
Până acum, Barcelona nu a reușit să impresioneze în nicio competiție, iar agentul lui Fati, Jorge Mendes, nu își dorește ca jucătorul său să rămână la o echipă care nu poate câștiga titluri. Înainte de toate, agentul portughez vrea să știe ce șanse de reușită are proiectul Barcelonei pe termen lung.
Newcastle - Tottenham, etapa 8

Cerințele lui Jorge Mendes pentru ca Fati să semneze

Potrivit presei din Spania, Mendes vrea ca jucătorul său să nu semneze pe o perioadă mai mare de două sezoane, fiind conștient de faptul că nu îi poate obține un salariu foarte mare în acest moment. De cealaltă parte, catalanii vor să-i ofere un contract pe termen lung, având încredere că Ansu Fati va avea o creștere de formă în următorii ani.
În plus, conform jurnaliștilor publicației El Nacional, agentul nici nu vrea să audă de clauza de reziliere de 1 miliard de euro pe care Joan Laporta ar vrea să o includă în contract, pentru că Mendes își dorește ca Fati să aibă scăpare dintr-un proiect care poate eșua oricând.
În aceste condiții, negocierile dintre oficialii Barcelonei și impresarul lui Ansu Fati s-au blocat pentru moment. Rămâne de văzut cine va ceda și cum va arăta contractul noului decar al catalanilor, cel care a preluat tricoul cu nr. 10 după plecarea lui Lionel Messi la PSG.
Program Premier League, etapa 8 - Eurosport 2021/2022
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo