Barcelona a anunțat săptămâna trecută că Pedri și-a prelungit contractul până în 2026, tânărul fotbalist urmând a avea o clauză uriașă de reziliere, de 1 miliard de euro. În acest fel, trupa de pe Camp Nou asigură continuitatea la echipă a unui fotbalist care la 18 ani este titlular incontestabil.
Următorul mare obiectiv al conducerii catalanilor este prelungirea contractului lui Ansu Fati, marea speranță a Barcelonei, una dintre vedetele apreciate de suporteri, dar și în vestiar. Deși Laporta a declarat recent că negocierile dintre club și jucător decurg bine, se pare că în spatele discursului președintelui există multă îngrijorare, tocmai pentru că situația este departe de a se fi rezolvat.
Până acum, Barcelona nu a reușit să impresioneze în nicio competiție, iar agentul lui Ansu Fati, Jorge Mendes, nu își dorește ca jucătorul său să rămână la o echipă care nu poate câștiga trofee. Înainte de toate, agentul portughez vrea să știe ce șanse de reușită are proiectul Barcelonei pe termen lung.
Fotbal
Reacția lui Lewandowski după ce Messi l-a bătut la limită pentru Balonul de Aur 2021
ACUM 15 MINUTE
Mendes vrea ca Ansu Fati să nu semneze pe o perioadă mai mare de două sezoane, fiind conștient de faptul că nu îi poate obține un salariu foarte mare în acest moment. De cealaltă parte, catalanii vor să-i ofere un contract pe termen lung, având încredere că tânărul fotbalist va avea o creștere de formă în următorii ani.
În plus, agentul nu vrea să audă nici de clauza de reziliere de 1 miliard de euro pe care Joan Laporta ar vrea să o includă în contract, pentru că Mendes își dorește ca Fati să aibă scăpare dintr-un proiect care poate eșua oricând.

Marile cluburi stau la pândă pentru Ansu Fati

Ansu Fati, care a preluat numărul 10 la Barcelona după plecarea lui Lionel Messi la PSG, mai are contract cu clubul blaugrana până în vara anului 2022, clubul având opțiunea de a-i prelungi contractul cu încă două sezoane. Faptul că agentul fotbalistului întârzie să ajungă la un acord cu echipa de pe Camp Nou le dă speranțe marilor cluburi europene care au fost cu ochii pe el în ultimele săptămâni.
Revenirea în forță a lui Fati după accidentarea care l-a ținut aproximativ 10 luni departe de teren le-a stârnit tot mai mult interesul mai multor echipe din Anglia, Italia, Germania și Franța, care au început să pună întrebări despre sportivul în vârstă de 18 ani, cotat de site-ul transfermarkt.com la 60 de milioane de euro.
Potrivit Mundo Deportivo, printre cluburile care au dorit recent să afle dacă Ansu Fati ar fi interesat să plece de pe Camp Nou se află Manchester United, care i-ar fi făcut deja o ofertă, așa cum a dezvăluit fostul președinte ale catalanilor, Josep Maria Bartomeu.
Conform sursei citate, atacantul i-ar fi spus lui Jorge Mendes că vrea să rămână la Barcelona, dorindu-și să câștige trofee îmbrăcat în tricoul cu numărul 10 al catalanilor, pe care l-a moștenit de la Messi. În acest sens, agentul a avut săptămâna trecută o întâlnire de 4 ore cu familia fotbalistului și păstrează un contact continuu cu oficialii clubului blaugrana.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
https://i.eurosport.com/2021/10/18/3239116.jpg
Fotbal
Balonul de Aur 2021 | Messi, pentru a 7-a oară cel mai bun fotbalist al lumii! Toții laureații serii
ACUM 7 ORE
Fotbal
Messi a câștigat al 7-lea Balon de Aur al carierei! Lewandowski și Jorginho au completat podiumul
ACUM 9 ORE