Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mesajul transmis de Atletico în legătură cu garda de onoare pentru Real Madrid: "Tensiunile între fani sunt încurajate"

Alex Masgras

Actualizat 03/05/2022 la 10:04 GMT+3

Real Madrid a cucerit titlul cu numărul 35 în La Liga, iar etapa următoare va juca pe Wanda Metropolitano contra rivalei din oraș, Atletico Madrid. Campioana din 2021 nu vrea să le ofere noilor campioni "garda de onoare" înainte de startul partidei.

Real Madrid-Atlético

Credit imagine: EFE

Au început deja tensiunile între Atletico Madrid și Real Madrid înaintea duelului de la finalul acestei săptămâni. Echipa lui Carlo Ancelotti a cucerit titlul de campioană weekend-ul trecut, după victoria cu 4-0 în fața celor de la Espanyol, iar următoarea etapă din La Liga o va disputa pe Wanda Metropolitano, contra rivalei din oraș, Atletico Madrid.
În mod normal, Real Madrid ar trebui să aibă parte de "garda de onoare" la prima partidă după câștigarea campionatului, dar cei de la Atletico Madrid nici nu vor să audă de acest lucru. După ce căpitanul Oblak a anunțat că nu este fanul acestui gest, dar va aștepta decizia clubului.
Între timp, Atletico Madrid a venit cu lămuriri și și-a explicat gestul de a refuza oferirea unei gărzi de onoare noilor campioni:
"Unii vor să transforme ceea ce s-a născut ca un gest de recunoaștere a campionilor într-o unealtă pe care rivalii trebuie să o plătească, impregnată cu o aroma umilinței. Sub nicio formă, Atletico Madrid nu va colabora la această încercare ridicolă, în care adevăratele valori ale sportului sunt complet uitate, iar tensiunile între fani sunt încurajate.
Am fost implicați în situații similare în ultimii ani, după ce am câștigat diferite trofee, inclusiv două titluri de campioană, iar în unele situații am avut parte de recunoștință din partea echipei rivale pentru echipa noastră campioană, în timp ce de la alții nu am avut. Dar asemenea așteptări sau controverse ca cea pe care o trăim în ultimele săptămâni nu a mai avut loc.
Atleti este ultima campioană din La Liga. Își mai aduce cineva aminte de vreo controversă? Dacă trebuie să primim gardă de onoare dup ce am câștigat titlul: Nu, pentru că nu au fost dezbateri. În primul meci al sezonului, Celta Vigo a decis să nu facă o gardă de onoare și a fost o decizie corectă, deoarece este un gest care trebuie aplaudat de către public, ceea ce face logic ca agest gest să fie făcut în fața suporterilor echipei campioane.
Obiectivul nu trebuie să fie crearea unei atmosfere tensionate. Am primit garda în primul meci pe care l-am jucat acasă, cu Elche. În mod natural, fără vreo cerere.
Este la fel de important să știi să pierzi așa cum trebuie să știi să câștigi. La Atleti nu intenționăm să le impunem lucruri altora. Este clar că moduri diferite de a vedea lucrurile", a anunțat Atletico Madrid, potrivit Marca.
Trebuie menționat faptul că Atletico Madrid a oferit gardă de onoare Barcelonei în 2013, chiar pe fostul său stadion, Vicente Calderon.
Citește și:

Real Madrid are mai întâi returul cu Manchester City

Înaintea partidei de pe Wanda Metropolitano, Real Madrid are o partidă extrem de importantă. Miercuri seară, pe Santiago Bernabeu, echipa lui Carlo Ancelotti va primi vizita lui Manchester City, în returul semifinalei din UEFA Champions League.
În partida tur, de pe Etihad, echipa lui Pep Guardiola s-a impus cu 4-3, calificarea urmând să se decidă miercuri seară, la Madrid.
Echipa care va obține calificarea în finală o va întâlni pe câștigătoarea semifinalei dintre Villarreal și Liverpool, acolo unde "cormoranii" s-au impus cu 2-0 în turul de pe Anfield. Finala UEFA Champions League va avea loc pe 28 mai, pe Stade de France, la Paris.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo