Tânărul jucător al catalanilor a acordat primul interviu ca jucător profesionist pentru Mundo Deportivo, iar printre altele a dezvăluit și primul lui obiectiv, să-și depășească tatăl în performanțe. O misiune deloc ușoară, având în vedere că tatăl lui este Fran, una dintre legendele lui Super Depor (La Coruna).
Întrebat ce sfaturi a primit de la Fran, Nico a răspuns: "Succesul în fotbal nu are niciun secret. Până la urmă, tatăl meu mi-a spus mereu că pentru a reuși, tot ce trebuie să faci este muncă, muncă și muncă. Este ceea ce îmi amintesc întotdeauna cel mai mult".

Nico Gonzalez a avut ofertă și de la Real Madrid, dar a ales Barcelona

Liga
Barca, dispusă să-l 'sacrifice' pe unul dintre preferații lui Xavi! Ce sumă vrea Laporta să obțină
ACUM 4 ORE
Jucătorul Barcelonei a ajuns să bată mingea la 6-7 ani și a dezvăluit că la început nu a vrut să meargă- la fotbal: "În prima zi în care am fost la antrenament, eram în mașină și plângeam tot timpul. Nu am vrut să merg. Dar am ajuns până la urmă la fotbal, pentru că aveam prieteni acolo".
Nico Gonzalez a arătat că poate avea un viitor strălucit încă din primii ani. A avut oferte atât de la FC Barcelona, cât și de la Real Madrid. "Înainte de a semna pentru Barça, am venit la mai multe turnee, mi-am făcut prieteni aici și am vrut să vin. Era o echipă grozavă. Erau Ansu, Eric, Take, Guillermo Amor... mai târziu a sosit și Adrián Bernabé", a precizat Gonzalez.
Cum se descurcă din postura unui băiat al unui fost mare fotbalist? "La început a existat un pic mai multă presiune. Când eram mic, mă întrebau mereu dacă voi fi mai bun decât tatăl meu. Acum, când cresc și eu, o spun așa ca pe o glumă că da, ca să-l tachinez. Mereu a existat tendința de a fi comparați și nu am nicio problemă".

Ronal Koeman l-a iubit de când l-a văzut

Jucătorul a evoluat deja în 6 partide ca titular la FC Barcelona în acest sezon. Ronald Koeman, fostul antrenor al catalanilor, a fost primul care a pariat pe el. "În ziua în care a fost concediat, i-am trimis deja un mesaj. Din prima clipă a avut foarte multă încredere în mine, a pariat pe mine. Anul trecut am aflat că mă place și mă iubește. Mi-a dat ocazia să debutez, să evoluez în multe jocuri. Îi voi fi mereu recunoscător și îi urez numai bine", a vorbit Nico Gonzalez despre plecarea lui Koeman.
https://i.eurosport.com/2021/11/08/3251097.jpg
Întrebat despre noul antrenor, Xavi Hernandez, tânărul fotbalist a vorbit la superlativ: "Este uimitor, nu numai pentru mine, pentru toată Barcelona generează o așteptare. Vezi asta la antrenament. Îi vezi pe toți dornici să vadă ce ne explică, ce ne transmite. Este foarte apropiat și sunt sigur că ne va ajuta foarte mult".

Nico Gonzalez despre Dani Ales

Nico Gonzalez a vorbit și despre ultimul transfer al Barcelonei, Dani Alves, care tocmai a intrat din nou în vestiarul catalanilor. "Dani Alves este una dintre aceste figuri pe care le vezi la televizor și par foarte fericite. Este foarte apropiat de noi, o persoană foarte bună. Este apreciat în vestiar, ne transmite multă bucurie și ne ajută foarte mult pe toți. Jucători precum el, care transmit atât de multă bucurie. sunt întotdeauna necesari și bineveniți în orice vestiar", a precizat mijlocașul.
În final, fotbalistul catalanilor s-a arătat încrezător în revenirea Barcelonei în obiective chiar din acest sezon: "În Liga Campionilor suntem în viață. Și în La Liga suntem considerați morți, dar sunt sigur că vom reveni, pentru că mai sunt multe etape. După partida cu Celta Vigo (n.r, catalanii au terminat 3-3 după ce au avut 3-0 la pauză) am vorbim mult despre asta, că ne vom întoarce cu siguranță. Acea răsturnare de situație a fost ca o lovitură dură pentru toată lumea".
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
https://i.eurosport.com/2021/11/18/3255801.png
Liga
Barcelona pregătește transferul iernii, Manchester City nu se opune!
ACUM 7 ORE
Liga
Real Madrid a ajuns la 5 victorii consecutive în La Liga! "Galacticii", victorie la limită cu Bilbao
ACUM 18 ORE