Articol scris de Tibi Munteanu
Deși a rămas mai mult de un an până la termenul de finalizare a modernizării arenei pe care regina europei, Real Madrid, își joacă partidele de pe teren propriu, Santiago Bernabeu continuă să semene tot mai mult cu macheta originală și să devină tot mai aproape de a fi cel mai spectaculos stadion din lume.
Pentru a se încadra în termen, lucrătorii operează în peste 400 de linii de acțiune diferite, însă trei dintre ele se remarcă prin spectaculozitate.
Liga Națiunilor UEFA
UEFA a publicat lista scurtă a candidaților pentru titlul de cel mai bun jucător al sezonului trecut
ACUM 20 MINUTE
După celebrarea celui de-al 14-lea trofeu UEFA Champions League din istorie, vestiarele au fost demolate și se dorește ca până la primul joc pe teren propriu, acestea să fie finalizate și să ofere jucătorilor cele mai bune condiții, fiind unul dintre aspectele cheie care stau la baza modernizării arenei.
Deși vechile vestiare aveau condiții excelente, cu dulapuri personalizate, centru SPA și zonă de recuperare după meciuri, cel mai titrat club din Spania își dorește să treacă la nivelul următor și să ofere tot ce e mai bun pentru proprii fotbaliști, însă foarte multe detalii încă nu sunt cunoscute publicului.

Santiago Bernabeu, o adevărată bijuterie

Conform Marca, pistele pe care vor rula plăcile de teren sunt deja în curs de asamblare, însă nu vor fi complet finalizate pentru sezonul următor.
Acestea vor oferi posibilitatea de a transforma stadionul într-un spațiu multifuncțional la cele mai înalte standarde, pentru a se putea organiza și alte evenimente, fără a fi afectată suprafața de joc. Se dorește ca în 300 de zile pe an să se desfășoare diferite evenimente cum ar fi concerte, turnee de e-sports, conferințe și chiar meciuri de tenis sau baschet, pe lângă meciurile de fotbal pe care “Los Blancos” le are de disputat pe teren propriu.
Pistele respective vor fi acoperite cu gazon și vor putea intra în subteran, într-o oarecare seră subterană, unde va fi creată o atmosferă perfectă pentru păstrarea în cea mai bună formă a suprafeței de joc.
Acest sistem inovator va aduce încasări importante clubului prin desfășurarea altor tipuri de evenimente decât cele fotbalistice și, în același timp, reducând costurile cu refacerea sau chiar schimbarea gazonului.
Real Madrid investește o sumă imensă în "noul" Bernabeu
Dintre cele trei, acoperișul este în cel mai avansat stadiu de construcție, având șanse mari de a fi finalizat până la primul joc de pe teren propriu, programat pe 4 septembrie împotriva celor de la Betis.
Pentru trupa lui Ancelotti va fi cea de-a patra etapă de La Liga, pentru că pe primele trei le va disputa în deplasare la Almeria, Celta Vigo și Espanyol Barcelona, pe 13, 21, respectiv 28 august.
Conform informațiilor, deja s-a început acoperirea cu tablă de oțel, lucru care dovedește ritmul bun cu care decurg lucrările la acest capitol și prin care conducătorii clubului își doresc să îi întâmpine pe suporteri în noul sezon.
Investiția totală se ridică la aproximativ 750 de milioane de euro, o sumă impresionantă pe care clubul o alocă în ceea ce Florentino Perez numește "Stadionul viitorului". Din punct de vedere al capacității, 85,044 de fani vor putea urmări în același timp, din tribune, partidele campioanei Spaniei, cu patru mii mai mulți decât în sezoanele anterioare.
Arena a fost inaugurată în 1947, însă sunt cele mai mari șanse ca începând cu anul viitor să fie catalogată drept cea mai modernă din lume, pentru că inclusiv fațada are un aspect futurist, se măresc și spațiile destinate muzeului clubului, dar și zonele de agrement și divertisment.
Liga
Cum arată topul favoritelor la câștigarea titlului în La Liga, înainte de startul sezonului 2022/23
ACUM 4 ORE
Liga
Florentino Perez a comentat posibilul transfer al lui Ronaldo! Ce a spus președintele lui Real
ACUM 6 ORE