Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Oficial | Xavi este noul antrenor al Barcelonei. Primele declarații făcute pe aeroportul din Doha

Ion Alexandru

Actualizat 06/11/2021 la 11:16 GMT+2

Xavi va prelua echipa sa de suflet, FC Barcelona. Noul antrenor al catalanilor a transmis un mesaj din Qatar și anunțul a fost făcut la 2.47 dimineața.

Xavi Hernandez

Credit imagine: Getty Images

UPDATE | Mesaj emoționant al lui Pujol către Xavi după ce acesta a fost confirmat ca antrenor al Barcelonei.
"Multă baftă, prieten drag. Sunt sigur că titul va fi bine. Bine ai revenit acasă. Hai, Barcelona!"
UPDATE| Primele declarații al lui Xavi la plecarea din Qatar către Barcelona
Xavi s-a îmbarcat într-un avion privat cu destinația Barcelona, iar jurnaliștii catalani prezenți la Doha au avut o scurtă discuție cu noul antrenor de pe Camp Nou.
"Sunt foarte mulțumit. Este cel mai mare pas din cariera mea și sunt entuziasmat de această revenire acasă. Iubesc Barcelona și am încredere că putem face lucruri importante. Trebuie să vorbesc cu jucătorii și să trecem la treabă. Munca făcută de Sergi Barjuan a fost excelentă și sper într-o victorie la Vigo. Mă întorc la cel mai bun club din lume!" a spus Xavi, care nu va merge să vadă de pe stadion Celta Vigo - Barcelona.
ȘTIREA ININȚIALĂ | Xavi preia pe FC Barcelona într-un moment foarte greu pentru echipa de pe Camp Nou. Catalani sunt la mijlocul clasamentului în La Liga și au nevoie de un atacant, după ce Aguero a descoperit că are probleme la inimă. Aducerea lui Xavi calmează spiritele în rândul fanilor, dar nu este o garanție a succesului. Fostul mijlocaș al Barcelonei a antrenat doar în Qatar, la Al Saad și revine acasă pentru a repara ce au stricat antrenori cu mult mai multă experiență. Oficialii Barcelonei Rafa Yuste și Mateu Alemany au negociat cu cei ai clubului arab intens această mutare, iar Barcelona l-a anunțat pe Xavi ca nou antrenor în această noapte la 1.47 (ora Spaniei). Xavi va ajunge chiar astăzi la Barcelona împreună cu familia cu un zbor privat.
Xavi va sosi în Spania, iar luni va vorbi pentru prima dată din postura de antrenior al grupării catalane în cadrul unui eveniment deschis publicului pe Camp Nou. Tot luni, Xavi va susține o conferință de presă și va oferi detalii privind contractul său. Din motive de confidențialitate, Barcelona nu paote face asta până la prezentarea oficială. Un singur lucru este clar. Deși are datorii uriașe, Barcelona va plăti clauza de 5 milioane de euro pentru a-l elibera pe Xavi de contractul cu echipa din Qatar. Fostul Balon De Aur, Fabio Cannavaro știe de ce Pirlo nu a avut nici o șansă în fața lui Xavi pentru postul de antrenor al Barcelonei. "Era nevoie de cineva care să știe exact ce se intâmplă acolo. Xavi este omul potrivit pentru Barcelona" a spus italianul.
Fanii sunt extrem de încântași de numirea lui Xavi, un idol pe Camp Nou.
Cifrele lui Xavi la Barcelona
  • 24 de ani la club
  • 767 meciuri la echipa mare
  • 85 de goluri
  • 25 de trofee

Raheem Sterling, primul transfer dorit de Xavi la Barcelona

Xavi vine pe banca Barcelonei și cu mai multe condiții pentru conducătorii Barcelonei. Fostul mijlocaș își dorește un înlocuitor pentru Ousmane Dembele, francezul care are un istoric complicat cu accidentările. Astfel, Xavi le-a cerut șefilor de la Barcelona aducerea lui Raheem Sterling de la Manchester City.
De asemenea, Xavi dorește și o restructurare a departamentului medical al echipei, urmând ca medicul Ricard Pruna, cel care a părăsit echipa în septembrie 2020, după aproape 25 de ani petrecuți la Barcelona, să revină la cererea lui Xavi.
Xavi revine acasă
Nu în ultimul rând, Xavi va veni pe Camp Nou cu tot staff-ul cu care a lucrat la Al-Sadd. Potrivit sport.es, nu mai puțin de 7 oameni va avea fostul mijlocaș în staff. Primii doi sunt secunzii, Oscar Hernandez (fratele lui Xavi) și Sergio Alegre, Ivan Torres (preparator fizic), Carlos Nogueira (fizioterapeut) și scouterii David Prats, Toni Lobo și Sergio Garcia.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo