UPDATE / Potrivit unui jurnalist arab, cei de la Al-Sadd vor și o sumă de bani pentru a-i da drumul lui Xavi să o preia pe Barcelona. Este vorba despre 10 milioane de euro, sumă care reprezintă clauza de reziliere din contractul care a fost prelungit recent până în vara anului 2023.

Liga
Xavi le-a cerut șefilor să înceapă asaltul! Cei doi atacanți pentru care Barca va începe negocierile
ACUM 3 ORE
Barcelona își dorește să-l aducă pe Xavi pe Camp Nou în locul lui Ronald Koeman, care a fost demis ca urmare a rezultatelor slabe din startul acestui sezon, care au culminat cu înfrângerea suferită pe terenul celor de la Rayo Vallecano.
Pentru a-l transfera pe antrenorul care mai are doi ani de contract cu Al-Sadd, catalanii au trimis o delegație în această dimineață la Doha, unde vor avea loc negocierile cu șefii clubului din Qatar. Vicepreședintele Barcelonei, Rafa Yuste, și director sportiv al grupării blaugrana, Mateu Alemany, vor încerca să-i convingă pe omologii lor să-i dea drumul lui Xavi, fiind dispuși să accepte mai multe dintre condițiile puse de arabi.
Potrivit jurnaliștilor de la Mundo Deportivo, șeicii au cerut, în primul rând, ca discuțiile să aibă loc în Qatar, lucru care a fost respectat de către iberici. De asemenea, Barcelona ar fi acceptat și o altă condiție, aceea de a disputa un meci amical în compania celor de la Al-Sadd.
Presa din Spania a mai scris și că, dacă Xavi va semna cu Barcelona, antrenorul va primi un salariu mult mai mic decât cel pe care îl încasează în prezent. În plus, conform sursei citate, contractul tehnicianului în vârstă de 41 de ani va include o serie de obiective, care vor condiționa suma totală pe care o va primi pe Camp Nou.

Când ar putea debuta Xavi la Barcelona

Xavi Hernandez este antrenorul ales de Barcelona să-l înlocuiască pe Ronald Koeman, iar numirea tehnicianului lui Al-Sadd pare doar o chestiune de zile. Sergi Barjuan a fost ales drept antrenor interimar, însă acesta, cel mai probabil, va pleca după meciurile cu Dinamo Kiev și Celta Vigo.
Conform publicației catalane Sport, anunțul oficial al transferului lui Xavi pe Camp Nou va fi făcut joi sau vineri, în funcție de cum vor decurge negocierile dintre Barcelona și clubul saudit.
Noul antrenor ar putea debuta pe banca tehnică a catalanilor în derby-ul cu Espanyol, care va avea loc pe 20 noiembrie, după pauza pricinuită de meciurile echipelor naționale în preliminariile Campionatului Mondial din 2022.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
https://i.eurosport.com/2021/11/01/3246924.jpg
Fotbal
Balonul de Aur 2021 | Messi, pentru a 7-a oară cel mai bun fotbalist al lumii! Toți laureații serii
ACUM O ZI
Liga
Xavi a pregătit o listă cu 10 transferuri pe care și le dorește la Barcelona în următoarele luni
28/11/2021 LA 16:46