Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Pedri a ajuns la un acord cu Barcelona pentru un nou contract! Clauza de reziliere este astronomică

Nicu Savin

Publicat 13/10/2021 la 15:10 GMT+3

Pedri este unul dintre jucătorii care reprezintă viitorul Barcelonei, iar oficialii clubului au depus eforturi uriașe în ultima vreme pentru a-l convinge pe mijlocaș să semneze un nou contract, întrucât actuala înțelegere era valabilă doar până în 2022. Conform presei iberice, cele două părți au bătut palma, iar Pedri va avea o clauză de reziliere imensă, cum nici măcar Messi nu a avut.

Pedri

Credit imagine: Getty Images

Pedri a fost promovat la echipa mare a Barcelonei în sezonul trecut, dar în scurt timp a devenit un titular de necontestat, chiar dacă are doar 18 ani. Mijlocașul și-a demonstrat calitățile și la naționala Spaniei, unde de asemenea a devenit o piesă indispensabilă în angrenajul lui Luis Enrique.
În aceste condiții, oficialii Barcelonei au început încă de acum câteva luni negocierile cu reprezentanții mijlocașului pentru semnarea unui nou contract.
Actuala înțelegere urma să expire la finalul acestui sezon, iar problemele financiare ale catalanilor creau îngrijorări în rândul fanilor, mai ales că în presa internațională au apărut informații conform cărora mari cluburi ale Europei monitorizau atent situația jucătorului și erau gata să vină cu oferte în iarnă.
Citește și:

Leicester - Manchester United, etapa 8

Pedri, cea mai mare clauză de reziliere din istoria Barcelonei

Conducerea Barcelonei a rezolvat însă această problemă, iar Pedri va semna un nou contract, valabil până în 2026. Sport.es scrie că totul va fi oficializat vineri, în cadrul unei conferințe de presă care va avea loc la sediul clubului.
Faptul că Pedri a decis să continue la Barcelona nu este o mare surpriză, dar clauza de reziliere din noul său contract atrage atenția. Mijlocașul avea o clauză de 400 de milioane de € până acum, dar odată ce-și va pune semnătura pe noua înțelegere va intra în istoria clubului catalan, clauza de reziliere ridicându-se la 1 miliard de €.
Nici măcar Messi nu a avut o asemenea clauză de-a lungul timpului, lucru care demonstrează cât de mult înseamnă Pedri pentru viitorul Barcelonei.
Sursa citată notează că Antoine Griezmann a avut cea mai mare clauză de reziliere din istoria clubului de pe Camp Nou, aceasta ridicându-se la 800 de milioane de €. În fotbalul spaniol, doar Real Madrid a mai impus clauze de un miliard de € în contractele jucătorilor.
Program Premier League, etapa 8 - Eurosport 2021/2022
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo