Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Pedri, despre momentul în care a fost refuzat de Real Madrid: "Mi-au spus că sunt la nivelul lor"

Alex Masgras

Publicat 24/03/2022 la 19:08 GMT+2

Pedri, senzația celor de la Barcelona de doar 19 ani, a povestit despre un episod petrecut în urmă cu câțiva ani, atunci când s-a antrenat alături de Real Madrid. Cariera lui ar fi putut avea cu totul și cu totul altă traiectorie, dacă nu ar fi fost anunțat de către madrileni că nu se află la nivelul pe care ei îl caută.

Eder Militao of Real Madrid duels for the ball with Pedri Gonzalez of FC Barcelona

Credit imagine: Getty Images

Pedri este unul dintre noile staruri ale celor de la Barcelona. Mijlocașul de 19 ani este unul dintre cei mai promițători fotbaliști din noua generație și a dezvăluit după victoria impresionantă a catalanilor de pe Santiago Bernabeu ca a dat probe și la rivala Real Madrid, în urmă cu câțiva ani.
Cariera lui Pedri ar fi putut avea altă traiectorie, dacă i-ar fi impresionat pe madrileni. Cu toate acestea, nu a fost cazul:
"Am mers acolo (n.r la Real Madrid), iar în primele zile nu m-am putut antrena pentru că terenurile erau acoperite de zăpadă. M-am antrenat trei zile. Într-una dintre el cred că am jucat și m-au luat să mă antrenez cu echipa a doua.
La final mi-au spus că nu sunt la nivelul la care sunt ei și că mă vor lăsa să caut în continuare. Nu îți place să fii respins, dar acest lucru te motivează. Dacă nu te-au vrut, atunci poți munci acum din greu în speranța că vei avea altă șansă în viitor.
Acum sunt acolo unde vreau să fiu. Nu m-am mai întâlnit niciodată cu cel care mi-a spus "nu". Nici nu îmi aduc aminte cine este. I-aș spune acum cât de bine mă simt la Barcelona", a spus Pedri pentru El Partidazo de COPE.
Citește și:

Pedri nu crede că jucătorii Barcelonei s-au bucurat în exces după victoria din El Clasico

Weekend-ul trecut, Barcelona a câștigat cu 4-0 pe Santiago Bernabeu, în fața unui Real Madrid care nu a avut reacție. La finalul partidei, jucătorii echipei catalane au început să sărbătorească victoria, dar foarte multe voci din Spania, în mod special susținătorii lui Real Madrid, cred că bucuria Barcelonei a fost prea mare, în condițiile în care Real Madrid este în continuare lider în La Liga, cu 66 de puncte, în timp ce Barcelona se află pe locul 3, cu 54 de puncte, dar cu un meci mai puțin disputat.
"Când câștigi cu 4-0 în fața marii rivale, te bucuri în acest mod pentru că este o bucurie imensă. A fost un meci de neuitat, dar acum suntem la echipa națională și suntem cu toții o echipă. Aici arătăm cu toții la fel și râdem la fel", a mai spus Pedri.
În acest sezon, Pedri a jucat doar 18 partide în toate competițiile, din cauza unei accidentări la coapsă, care l-a ținut departe de teren mai multe luni. În aceste 18 partide, Pedri a marcat trei goluri și a oferit o pasă de gol.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo