Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Prima reacție a lui Sergio Aguero, după zvonurile că s-ar putea retrage din fotbal

Alex Masgras

Publicat 12/11/2021 la 17:33 GMT+2

Sergio Aguero a părăsit terenul în timpul meciului dintre Barcelona și Alaves, acuzând probleme respiratorii. După primele investigații, acesta a aflat va fi nevoit să ia o pauză de 3 luni, dar ultimele vești nu sunt îmbucurătoare, existând posibilitatea ca argentinianul să își încheie cariera prematur.

Sergio Agüero

Credit imagine: Getty Images

În timpul partidei dintre Barcelona și Alaves de luna trecută, Sergio Aguero a acuzat probleme respiratorii, iar acesta a fost schimbat după 41 de minute. Acesta a fost supus imediat unor investigații, iar medicii au descoperit că Aguero a suferit un episod tahicardic, fiindu-I depistate bătăi accelerate ale inimii.
Inițial, oficialii Barcelonei au anunțat că fotbalistul argentinian va lipsi cel puțin 3 luni, timp în care va fi sub observația medicilor, au apărut noi informații îngrijorătoare legate de starea de sănătate a lui Segio Aguero. Astfel, potrivit presei catalane, probleme lui Aguero par a fi mai grave decât s-a crezut inițial, iar acest lucru îi poate încheia cariera în mod prematur.
După ce aceste informații au apărut în presă, Sergio Aguero a ținut să transmită un mesaj pe contul său de Twitter, spunând că urmează în continuare instrucțiunile primite de la medici și va verifica progresul stării sale de sănătate în următoarele 90 de zile.
"După ultimele zvonuri apărute, pot spune că urmez instrucțiunile primite de la medicii clubului, fac teste, urmez tratamentul și verific progresul meu în următoarele 90 de zile. Întotdeauna pozitiv", a fost mesajul lui Sergio Aguero postat pe contul său de Twitter.

Selecționerul Argentinei, mesaj de susținere pentru Aguero

În aceste zile, Argentina urmează să dispute două partide în preliminariile Campionatului Mondial din 2022. Prima va fi în această noapte în Uruguay, urmând ca săptămâna viitoare să primească vizita Braziliei.
Înaintea acestor partide, selecționerul Argentinei, Lionel Scaloni, a avut un mesaj pentru Sergio Aguero, unul dintre cei mai importanți jucători ai reprezentativei "pumelor" din ultimii ani.
Argentina's Sergio Aguero (L) celebrates with teammate Lionel Messi after scoring against Chile during their Copa America football tournament third-place match at the Corinthians Arena in Sao Paulo, Brazil, on July 6, 2019
"În ceea ce îl privește pe Kun, da, am vorbit și am schimbat câteva mesaje. Pe lângă faptul că este un fotbalist foarte bun, este și o persoană pe care o apreciem enorm. Suntem triști pentru că trece prin aceste momente, nimeni nu merită să treacă prin așa ceva. Sperăm că se va recupera și va reveni pe teren cât mai curând. Are toată susținerea noastră", a declarat Lionel Scaloni.
Pentru naționala Argentinei, Sergio Aguero a înscris 41 de goluri în 101 partide, fiind și unul dintre jucătorii importanți ai "pumelor" în succesul din această vară de la Copa America.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo