Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Prioritate 0 pentru Barcelona! Cine e fotbalistul pe care Xavi și-l dorește mai mult decât pe Haaland

Bianca Dumitru

Publicat 05/03/2022 la 12:45 GMT+2

Barcelona are de gând să facă mai multe transferuri importante la finalul acestui sezon. Pe lângă interesul pentru Erling Haaland, catalanii îl vor și pe Cesar Azpilicueta, pe care, potrivit jurnaliștilor din Spania, Xavi îl consideră "prioritatea 0" a clubului.

El entrenador del Barcelona Xavi Hernández

Credit imagine: EFE

Barcelona are nevoie de întăriri pe mai multe flancuri, oficialii clubului blaugrana începând încă de la finalul anului trecut să negocieze cu diverși jucători care ar urma să fie transferați pe Camp Nou la finalul acestui sezon.
Deși jurnalistul Victor Lozano a anunțat că Erling Haaland este fotbalistul pentru care Barcelona ar trebui să facă tot posibilul pentru a-l convinge să semneze, se pare că pentru catalani prioritatea este alta.
Publicația El Nacional a anunțat astăzi că jucătorul pe care Xavi și-l dorește cel mai mult din noul sezon în tricoul Barcelonei este Cesar Azpilicueta. Chiar dacă este convins de contribuția pe care Haaland ar putea să o aducă echipei, antrenorul crede că șefii de pe Camp Nou nu trebuie să neglijeze alte negocieri.
Transferul lui Azpilicueta părea rezolvat la finalul anului trecut, însă o clauză din contractul său cu londonezii ar putea da totul peste cap, astfel că Xavi vrea ca oficialii Barcelonei să se asigure că fundașul lui Chelsea va semna după încheierea actualei stagiuni.
Citește și:

Cum ar putea bloca Chelsea transferul lui Azpilicueta la Barcelona

Oficialii Barcelonei au lucrat intens în ultimele săptămâni ale lunii decembrie la căutarea celor mai potriviți fotbaliști care să întărească formația lui Xavi. Catalanii s-au gândit în perspectivă și nu au luat în calcul numai mutările imediate, cum a fost cazul lui Dani Alves sau Ferran Torres, ci și cele din vara viitoare.
Conform jurnalistului Gerard Romero, Cesar Azpilicueta și-a dat acordul să se mute din vară pe Camp Nou. Fundașul lui Cheslea se află în ultimele luni de contract și ar putea ajunge astfel gratis la Barcelona, ceea ce reprezintă o mare lovitură pentru gruparea blaugrana în condițiile în care bugetul de achiziții va fi limitat.
"Doar câteva motive personale ar putea schimba cursul operațiunii", a spus Gerrard Romero, la finalul anului 2021, citat de Mundo Deportivo.
Potrivit jurnaliștilor de la EFE, însă, englezii l-ar putea bloca pe spaniolul de 32 de ani. În înțelegerea fotbalistului cu Chelsea ar exista o clauză prin care clubul din Londra ar putea să-i prelungească unilateral contractul fundașului.
Nu se știe încă pe ce perioadă, un sezon sau mai multe, însă dacă această clauză va fi activată, mutarea la Barcelona ar putea fi blocată. Potrivit Mundo Deportivo, Azpilicueta ar fi tentat să mai rămână la Chelsea, dar pentru asta își dorește să negocieze cu oficialii londonezilor.
Fotbalistul a ajuns în 2012 la Chelsea, de la Marseille, și a câștigat numeroase trofee în tricoul englezilor, cele mai importante fiind două titluri în Premier League, un trofeu UEFA Champions League și două trofee ale Europa League.
Azpilicueta este un jucător cu o vastă experiență, care are și avantajul polivalenței. Așa cum a demonstrat la Chelsea, poate da același randament pe amblee flacuri ale defensivei, dar și ca fundaș central.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo