Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

PSG și Barcelona au oprit negocierile pentru Dembele! Francezul ar putea semna cu un al mare club

Nicu Savin

Publicat 31/01/2022 la 19:25 GMT+2

PSG și Barcelona au negociat intens pentru un transfer al lui Ousmane Dembele pe Parc de Princes, dar cele două cluburi nu au ajuns la un consens. Deși mai sunt doar câteva ore până la încheierea perioadei de mercato, catalanii ar putea scăpa totuși de francez, Chelsea fiind echipa cea mai interesată de acesta.

Ousmane Dembélé

Credit imagine: Getty Images

Ousmane Dembele s-a hotărât de ceva timp să nu mai continue la Barcelona, refuzând toate propunerile de prelungire a contractului. Catalanii s-au împăcat cu ideea de a-l pierde pe francez și și-au regândit strategia.
PSG a fost clubul care și-a manifestat intenția de a-l lua acum pe francez, dar faptul că acesta va rămâne liber peste doar 5 luni a făcut ca negocierile să nu se finalizeze.
Barcelona își dorea în jur de 20 de milioane de € în schimbul jucătorului, dar francezii nu au vrut să cheltuie o asemenea sumă și au propus să ofere la schimb unul sau mai mulți jucători. Juan Bernat sau Mauro Icardi au fost numele avansate, dar aceștia nu reprezintă tipul de fotbalist pe placul lui Xavi, astfel că negocierile au picat.
Citește și:

Dembele ar putea ajunge la Chelsea în ultimele ore ale perioadei de mercato

Deși presa franceză susține că Dembele a ajuns la un acord cu PSG pentru a semna din vară, urmând a încasa o primă de instalare substanțială, jurnaliștii de la Mundo Deportivo avansează ideea că atacantul ar putea ajunge la Chelsea.
Thomas Tuchel nu și-a ascuns niciodată admirația pentru Dembele, care a strălucit sub comanda sa la Borussia Dortmund, iar după ce mutarea acestuia la PSG a căzut, Chelsea ar fi intrat pe fir. Sursa citată notează că această variantă ar fi și pe placul jucătorului, iar agentul său, Moussa Sissoko, negociază condițiile transferului.
Timpul este scurt, dar există șanse ca mutarea să fie perfectată până la miezul nopții, când se încheie în mod oficial perioada de mercato în Occident. Barcelona are toate motivele de a face concesii în cadrul negocierilor, deoarece plecarea lui Dembele ar elibera o parte importantă din bugetul salarial și astfel ar putea fi înregistrați alți jucători. Dacă Dembele va rămâne la Barcelona până la vară, toate părțile ar avea de pierdut: francezul nu va mai juca probabil niciun minut, iar clubul va plăti regește un jucător care nu e de folos.
Șefii Barcelonei lucrează pe mai multe fronturi în această ultimă zi de mercato. Catalanii au încercat transferul lui Aubameyang, dar se pare că discuțiile cu Arsenal s-au împotmolit din cauza salariului gabonezului, iar acesta ar urma să se întoarcă la Londra.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo