Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Răsturnare de situație: "Dembele vrea să rămână la Barcelona!" Anunțul jurnaliștilor din Spania

Bianca Dumitru

Publicat 23/03/2022 la 10:09 GMT+2

Ousmane Dembele, care a refuzat în mai multe rânduri să-și prelungească înțelegerea cu Barcelona, ar fi acum tentat să rămână pe Camp Nou. Francezul crede că poate fi liderul echipei lui Xavi și ar vrea să semneze un nou contract, dar pentru asta va trebui să accepte o reducere de salariu.

Ousmane Dembélé en su buen partido ante el Athletic.

Credit imagine: Getty Images

Ousmane Dembele a fost protagonistul unei adevărate telenovele în ultimele luni, francezul refuzând să-și prelungească înțelegerea cu Barcelona și fiind aproape de a pleca de pe Camp Nou în perioada de mercato de la începutul acestui an. În cele din urmă, atacantul a rămas în echipa lui Xavi, presa din Spania anunțând că ar urma să plece la finalul acestui sezon.
Se pare, însă, că lucrurile ar putea sta cu totul diferit. Dembele, care a reușit în ultimele 5 meciuri din La Liga un gol și 7 assist-uri, s-ar simți din ce în ce mai bine sub comanda lui Xavi, care are încredere în el. Astfel, francezul ar lua în considerare varianta de a-și prelungi contractul cu Barcelona.
Jurnalistul Darío Montero G. a dezvăluit pentru El Chiringuito că "Ousmane Dembele vrea să continue la Barcelona, crezând că poate fi liderul proiectului lui Xavi".
Această variantă a fost prezentată și de vicepreședintele Barcelonei, Rafa Yuste, care a declarat că este posibil ca în următoarea perioadă să aibă noi întâlniri și să ajungă la un acord cu reprezentanții lui Dembele.
"Așa cum știți, primele negocieri nu au dat rezultate la acel moment, dar Xavi ne-a spus că este un jucător excepțional. Și e adevărat, e foarte important pentru club. Cred că acum este mult mai bine și din punct punct de vedere psihologic, înțelege mai bine sistemul.
E clar că Xavi este o persoană emblematică pentru jucători și Dembele se simte mai bine pe zi ce trece. Nu exclud varianta ca în lunile următoare să ne întâlnim din nou cu agenții lui, iar el să rămână alături de noi", a spus Rafa Yuste, pentru Catalunya Radio.
În schimb, jurnalista Carme Barcelo a punctat că pentru ca Dembele să continue pe Camp Nou "este nevoie de o scădere brutală a salariului său". Aceasta a declarat și că Joan Laporta, președintele catalanilor, nu are intenția de a-i prelungi contractul fotbalistului.
Ousmane Dembele este jucătorul Barcelonei din 2017, când a fost transferat de la Borussia Dortmund pentru 140 de milioane de euro. În acest moment, francezul în vârstă de 24 de ani este cotat de site-ul transfermarkt.com la 30 de milioane de euro.
Citește și:

Raphinha, posibil înlocuitor pentru Dembele

Oficialii Barcelonei lucrează intens la campania de achiziții din vară, când se dorește întărirea echipei. Catalanii ar fi bătut deja palma cu jucători ca Christensen, Azpilicueta sau Kessie, dar marele obiectiv este aducerea unui atacant lateral, ca înlocuitor pentru Dembele.
Conform publicației UOL Esporte, principalul vizat este Raphinha, brazilianul care a impresionat la Leeds în ultimii ani. Acesta mai are contract cu gruparea de pe Elland Road până în 2024, dar a refuzat ofertele de prelungire și este hotărât să facă pasul către o echipa mai mare.
Raphinha are o clauză de reziliere de 75 de milioane de euro, dar aceasta s-ar reduce la doar 25 de milioane dacă Leeds va retrograda în Championship. Acest scenariu este, însă, puțin probabil (Leeds are cu 7 puncte mai mult decât Watford, ocupanta primului loc retrogradabil), astfel că Barcelona va trebui să investească serios pentru transferul lui Raphinha.
Atacantul brazilian de 25 de ani este poate principalul motiv pentru care Leeds are șanse mari să rămână în Premier League, contribuind cu 9 goluri și 3 assist-uri în cele 27 de meciuri jucate în acest sezon.
Raphinha a fost dorit și de Bayern Munchen, dar presa germană a scris că bavarezii și-au retras oferta din cauza prețului mare cerut de Leeds. Un avantaj al Barcelonei în realizarea acestui transfer este reprezentat de faptul că Raphinha este impresariat de Deco, fostul jucător al catalanilor, care este în relații foarte bune cu șefii de pe Camp Nou.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo